Energia reprezintă una dintre cele mai mari componente ale inflației care afectează puterea de cumpărare a românilor. Acum au ajuns probabil la apogeu efectele negative ale liberalizării haotice a prețurilor la energiei, spune deputatul PSD de Argeș Nicolae Pavelescu.
„Din fericire, PSD a reușit să impună în cadrul Coaliției reglementarea pieței și plafonarea prețurilor la un nivel rezonabil pentru populație, firme și infrastructura critică. După ce aceste măsuri vor intra pe deplin în vigoare din ianuarie, este de așteptat ca inflația să încetinească.Estimarea Ministerului Finanțelor este că inflația se va înjumătăți până la finalul anului viitor, când vom reveni la o inflație cu o singură cifră. Dacă Guvernul nu ar fi luat măsurile propuse de PSD, astăzi inflația ar fi fost în jur de 25%, nu doar 16,8%! De observat că prețurile la energie electrică și gaze naturale au crescut cu circa 40%, luând în considerare și compensările aplicate de Guvernul. Rezultă de aici că în lipsa acestor măsuri asupra cărora a insistat PSD, astăzi creșterile de prețuri la energie ar fi fost uriașe, iar rata generală a inflației ar fi fost semnificativ mai mare. Cum era de așteptat, creșterile de prețuri din energie s-au transferat în prețurile alimentare, ceea ce arată că decizia PSD de a introduce creșteri mai mari ale veniturilor la pensionarii cu pensii mici a fost justă.
Pentru această categorie de pensionari alimentele reprezintă o pondere mult mai mare în cheltuielile curente decât în cazul pensionarilor cu pensii mai mari.”, declară Nicolae Pavelescu.