CALL CENTER – PLATFORMĂ DE COMUNICARE DISPONIBILĂ LA APĂ CANAL 2000 SA PITEŞTI!

call-center-apa=canal

Call Center – platformă de comunicare disponibilă la Apă Canal 2000 SA Piteşti! Preocupată de îmbunătăţirea relaţiei cu beneficiarii săi şi de a ţine pasul cu timpurile moderne pe care le trăim, societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti vine în sprijinul cetăţenilor şi anunţă înfiinţarea serviciului de Call Center, care este funcţional de la începutul lunii martie.

0248 223 237 este numărul de telefon dedicat platformei de Call Center, disponibil 24 de ore din 24.

„Call Center înseamnă comunicare rapidă şi eficientă, grijă faţă de clienţi, economisirea timpului, interacţiune în cadrul societăţii şi creşterea eficacităţii în rezolvarea problemelor semnalate.

Cu toții recunoaștem valoarea comunicării între noi, dar în timp am înțeles un lucru important, comunicarea nu este despre linii telefonice, dispozitive digitale sau diverse aplicații, comunicarea este despre oameni și accesibilitatea lor la informații. Dar, pentru a ne simţi în siguranţă în această lume digitală, este necesar să fim precauţi şi, de aceea, rugăm utilizatorii să utilizeze codul de client pentru a ne asigura că nu sunt deschise sesizări în numele altor persoane.

Call Center presupune investiţie în tehnologie şi în oameni şi procese bine reglementate. Iar societatea Apă Canal 2000 a pornit de anul trecut pe drumul realizării acestei platforme de comunicare, contractul aferent în valoare de peste 116.000 euro fiind finanţat din împrumutul de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Stimaţi cetăţeni, dorim să fiţi corect informaţi şi să ne fiţi alături pentru a beneficia de cele mai bune servicii furnizate de societatea Apă Canal 2000. Drumul nostru către realizarea unui spațiu de lucru digital continuă!”

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!