A fost inaugurată baza sportivă „Viorel Turcu ” din comuna Popești

Pop43

Purtând numele marelui campion  Viorel Turcu, ale cărei origini sunt chiar în satul Slobozia, comuna Popeşti, baza sportivă din localitate este una din marile realizări ale primarului Mihai Ion, finalizate. Este o bază sportivă relevantă nu numai pentru oamenii care locuiesc în comună, ci pentru întreg judeţul, reprezentat la evenimentul de inaugurare de vicepreşedintele CJ Argeş, Adrian Bughiu. În comuna Popeşti, primarul Mihai Ion se poate mândri şi cu reabilitarea şcolii din satul Popeşti, construirea Căminului Cultural, contruirea unui teren de sport şi multe alte investiţii în domeniul infrastructurii de transport şi de utilităţi.

Inaugurarea bazei sportive din comuna Popeşti a avut loc la data la care echipa FC Argeş a împlinit 65 de ani de la înfiinţare, numele bazei fiind dat după celebrul fotbalist din Popeşti, Viorel Turcu.

“Sincer să fiu, cred că primarul Mihai Ion nu ar fi găsit o zi mai bună decât cea de azi, când se împlinesc 69 de ani de la înființarea FC Arges, să inaugureze această bază sportivă care poartă numele unui mare campion, Viorel Turcu. Originar din localitate, Viorel Turcu a făcut cinste comunității lui și a adus bucurie multor iubitori de fotbal.  Nu știu câți fotbaliști se puteau mândri cu palmaresul lui: campion național alături de Nicolae Dobrin cu FC Argeș în 1979, cu Dinamo în 1984 și cu marea rivală, Steaua, în 1987!Sunt convins că Viorel Turcu apreciează, de acolo, de sus, faptul că în comuna sa avem de astăzi această bază sportivă și sunt bucuros că și Consiliul Județean a putut să sprijine acest demers. Și îmi doresc foarte mult ca din această localitate și de la FC Argeș să avem noi generații de campioni!” – Adrian Dumitru BUGHIU, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș. Doar în ultimii trei ani, Consiliul Judetean Argeș a alocat peste 1.350 mii lei (peste 13 miliarde lei vechi) pentru a susține proiectele care vizează dezvoltarea administrativă, economică, socială sau culturală a localității.Astfel au fost alocate fonduri pentru: reabilitarea școlii din sat Popești, construire Cămin Cultural, reabilitare și împrejmuite dispensar, relocare rețea distribuție apă pe DJ 504 și construire de teren de sport sintetic.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top