M-a sunat aseară mama
și mi-a zis că totu-i bine,
Are bani, are de toate,
doar că-i este dor de mine…
M-a-ntrebat dacă-n străini
viața este mai frumoasă,
Dacă nu mi-e dor de țară,
dacă nu mai vin pe-acasă…
Nu, zic, mamă, nu mi-e dor,
poate-un pic mi-e dor de tine…
Dar în rest, la ce să vin?
Cine mă așteaptă, cine?
Așa e… a răspuns mama,
pe la noi a nins prin sat,
Ce frumos astăzi zăpada
peste case s-a-nșirat…
Și am plâns, căci de zăpadă
și de iarnă-mi este dor,
Dar oricum, chiar și așa,
amintirile mă dor.
– Nu vin, mamă, pe la voi,
stă gunoiul după ușă,
Iar când vreți să faceți focul,
vă mânjiți toți de cenușă.
Apă nu aveți prin case
și fântânele-s secate,
Altfel lumea azi trăiește
și așa nu se mai poate…
Mama, tristă, a șoptit:
Fă cum știi și fă cum poți,
Dar oricum, mi-e dor de tine
și mi-e dor și de nepoți…
– Lasă, mamă, trece dorul,
poate-n vară voi veni,
Când o fi iarbă pe luncă,
când bujorul va-nflori…
Nu fi tristă și mai sună,
dacă vrei și eu te sun,
Ți-am trimis bani și mâncare…
e cadoul de Crăciun.
– Hai, la revedere, mamă…
a zis mama și-a închis,
Parcă-o văd cum, în cămară,
plânge-n hohot, știu precis.
Are lângă ea un câine
și mai are și-un motan,
Îi iubește și toți trei
fac Crăciunul an de an…
O fi poate-o săptămână
de când mama nu-a sunat,
Mi-e în grijă, ce e oare?
Și-am pornit la drum, spre sat.
Avioane, gări și trenuri,
îmbulzeală, drumu-i greu,
După-atâta stres și lacrimi
am ajuns… în satul meu.
Parcă nici nu-mi vine-a crede,
ninge lin, drumu-i pustiu,
Totu-i alb, foșnește neaua,
mică iar aș vrea să fiu…
Am strigat de pe la poartă:
Mamă, ce s-a întâmplat?
A ieșit mama în ușă:
Telefonul s-a stricat…
Două săptămâni cu mama,
am uitat de țări străine,
Sunt din nou copilă mică,
râdem, plângem și ni-e bine…
Autor: Emilia Plugaru
