ACAROM: Înmatriculările de autoturisme s-au majorat cu 25% în primele patru luni ale acestui an

dacia_gama_ masini

Raportul ACAROM cu privire la înmatriculările de autoturisme din primele patru luni ale anului 2023 arată o creștere cu 25% până la 37.447 de unități.

Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) a dat astăzi publicității raportul privind înmatriculările de autoturisme din luna aprilie. Conform documentului, în a patra lună a anului au intrat în circulație 9.865 de autoturisme noi, în creștere cu 16,48% față de aceeași lună a anului trecut.

În total, în perioada ianuarie – aprilie 2023, au fost înmatriculate în România 46.831 de mașini noi, valoare corespunzătoare unei creșteri cu nu mai puțin de 25% față de primele patru luni din 2022. Cea mai căutată marcă de pe piața autohtonă în acest an a fost, așa cum era de așteptat, Dacia, cu 16.476 de unități. Pe locul secund în preferințele clienților s-a clasat brandul francez Renault, cu 3.865 de unități, iar pe a treia treaptă a podiumului s-a aflat Hyundai, marcă vândută în 3.201 exemplare.

Pe locurile următoare în Top 10 s-au clasat, în ordine, Skoda, cu 3.013 de unități, Toyota, cu 2.837 de unități, Volkswagen cu 2.705 unității, Ford cu 2.246 unități. Mercedes-Benz – 1.705 exemplare, BMW – 1.563 unități și Suzuki – 1.249 unități. În ceea ce privește autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în luna aprilie a acestui an 21.846 de unități, în scădere cu 14,4% față de aprilie 2022.

Și în cazul intervalului ianuarie – aprilie 2023 înmatriculările de autoturisme de ocazie intrate pentru prima dată în parcul auto de la noi au scăzut cu 6,5% față de primele patru luni din 2022, până la 98.453 de unități.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!