”ALEXANDRU MACEDONSKI ȘI EUGEN IONESCU – PERSONALITĂȚILE LUNII MARTIE” – LA BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ ARGEȘ

9-02-789

În perioada 1 – 17 martie, Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” Argeș, propune o nouă expoziție de interes pentru publicul larg, intitulată ”PERSONALITĂȚILE LUNII MARTIE”.

Expoziția de carte este dedicată celor două mari personalități ale culturii române, ALEXANDRU MACEDONSKI (14 martie 1854 – 24 noiembrie 1920) – prilejuită de împlinirea a 170 ani de la nașterea sa, și EUGEN IONESCU (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994) – prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la moartea sa. Alexandru Macedonski s-a născut în 14 martie 1854 la Craiova (Țara Românească), fiind al treilea fiu al lui Al. D. Macedonski, general şi ministru de Război în timpul domniei lui Cuza. A fost poet, prozator, dramaturg și publicist.

Supranumit poetul rondelurilor, inspirându-se din literatura franceză, este primul reprezentant al simbolismului în literatura română. Inițiatorul cenaclului și revistei literare ”Literatorul”, a susținut modernizarea poeziei românești, fiind într-o continuă polemică cu ”junimiștii”. Aceste polemici i-au afectat serios cariera literară și viața și au rămas notabile polemicile sale cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale. Pe de altă parte, Alexandru Macedonski a încurajat, la începuturile activității lor scriitoricești, numeroși tineri talentați, printre care George Bacovia și Tudor Vianu, pe care i-a publicat în revista sa ”Literatorul”, iar în revista ”Liga ortodoxă” debutează, printre alții, Tudor Arghezi și Gala Galaction. Alexandru Macedonski moare la data de 24 noiembrie 1920, la Bucureşti. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu, fiind ales post-mortem, membru al Academiei Române în anul 2006.

Eugen Ionescu sau Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze – dramaturg, eseist, prozator şi poet, s-a născut în 26 noiembrie 1909 la Slatina, judeţul Olt. Mama lui, Marie-Thérèse, născută Ipcar, era fiica unui inginer francez care lucra în România. Tatăl, tot Eugen Ionescu, era avocat de meserie, însă a avut de-a lungul vieţii nenumărate funcţii publice, fiind, în 1909, pentru câteva luni, subprefect al judeţului Olt. Familia sa pleacă în Franţa, la Paris, Eugen Ionescu urmând aici cursurile şcolii primare. El revine în ţară în 1922 şi se înscrie la Liceul ”Sf. Sava” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1928. A urmat apoi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1929-1933), dându-şi licenţa în Limba şi literatura franceză, după care a fost profesor de limba franceză la câteva licee din Bucureşti şi din provincie, se arată în ”Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005). În 1942 se stabileşte definitiv la Paris, la 24 august 1944 se naşte fiica sa, Marie-France Ionesco, iar în 1945, Eugen Ionescu trimite revistei ”Viaţa românească” un articol intitulat ”Scrisori din Franţa”, publicat în numărul din luna martie, în care prezintă motivele plecării sale din ţară, precizând punctul său de vedere critic la adresa regimului politic din România de atunci.

Eugen Ionescu a fost distins de-a lungul vieţii cu o serie de premii şi medalii. Astfel, în 1954 primeşte Premiul ”Alphonse Allais”, în 1961 i se acordă titlul ”Chevalier des Arts et des Lettres”, iar în 1966 i se acordă Marele Premiu al Teatrului pentru întreaga sa operă. În 1969 a fost distins cu Premiul ”Prince Pierre de Monaco”, cu Medalia Principatului Monaco şi cu Marele Premiu Naţional pentru Teatru. La 22 ianuarie 1970 a fost ales membru al Academiei Franceze şi, în acelaşi an, a primit titlul ”Chevalier de la Legion d’Honneuer”, pentru ca, în 1984, să devină ”Oficier de la Legion d’Honneuer”. A fost ales Doctor Honoris Causa al Universităţii din New York (1971), al Universităţii din Warwick, Marea Britanie (1974), al Universităţii din Tel Aviv, Israel (1975), al Universităţii din Louvain, Belgia (1977), al Universităţii din Katowice, Polonia (1992). Devine membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România la 30 decembrie 1989, iar în 1992 este ales membru al Comitetului Internaţional al Scriitorilor pentru Libertate. Moare la data de 28 martie 1994, la Paris, în urma unui stop cardiac, fiind înmormântat în Cimitirul Montparnasse.

Inedita expoziție organizată în vitrinele din holul central al instituției, include cărți din operele celor doi scriitori, ce se regăsesc în fondul colecțiilor bibliotecii, iar cei care doresc să consulte sau să împrumute publicațiile expuse sunt invitați să se adreseze bibliotecarelor de la Compartimentul Bibliografic și Catalog electronic.

Expoziția este realizată de bibliotecara Sabina Dumitru.

ADRIAN COMAN

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!