Alina Gorghiu (PNL): „Fără discriminare negativă a femeilor însărcinate și a mamelor cu copii mici!”

alina-gorghiu-3

“Majorarea cuantumului maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului de la 8.500 de lei la 12.000 de lei și acordarea priorității la servicii publice pentru femeile însărcinate sau cu copii cu vârsta până în 5 ani – sunt două dintre propunerile legislative semnate de Alina Gorghiu, lider al PNL Argeș și președinte al Senatului. De altfel, despre aceste inițiative legislative pentru protecția maternități”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PNL Argeș.

”Fără discriminare negativă a femeilor însărcinate și a mamelor cu copii mici. Și încurajarea creșterii natalității, prin majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului. Acestea sunt motivele pentru care am semnat cu mare drag două propuneri legislative inițiate de către colegii mei liberali de la Camera Deputaților, Mara Calista, Florin Alexe și Alin Ignat.

O inițiativă legislativă care prevede, între altele, ca o femeie însărcinată sau o persoană însoțită de copii cu vârsta până în 5 ani să beneficieze cu prioritate de servicii publice oferite de entități publice sau private. Concret, ”fără a aștepta la rând”.

Cea de-a doua instituie creșterea cuantumului maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului de la 8.500 de lei la 12.000 de lei. Cultivăm astfel respectul și grija pentru o femeie însărcinată sau o persoană însoțită de copii cu vârsta până în 5 ani. Și o facem prin lege.

Declinul demografic în România este realitate și o constantă în ultimele trei decenii. Populația țării a scăzut cu 4 milioane locuitori, dintre care 1,1 milioane în perioada de la recensământul din 2011 până la cel din 2021. Și este trist să vezi că, pe parcursul a 10 ani, municipul București și 39 de județe, între care Argeș, Prahova, Cluj, Caraș-Severin sau Timiș au scăzut ca dimensiune la numărul de locuitori. Copii născuți în 2021, sub 180.000, cei mai puțini din ultimul secol. Situație gravă și la procesul de îmbătrânire demografică. Sunt cifre tot mai mari în ceea ce priveşte structura vârstei a treia, tendință care se va menține. O știm cu toții, și nu de ieri , de azi, pentru că este rezultatul interzicerii avortului în Romania în perioada 1966-1990.

Consecințele pe termen mediu și lung al prezentei situații vor fi drastice și în toate domeniile. Piața muncii, sustenabilitatea sistemului de pensii publice, dezvoltarea economică, însăși securitatea națională vor fi afectate. Și repercusiunile se vor reflecta, în mod sigur, în calitatea vieții. A combate situația actuală reprezintă o mare provocare și responsabilitate pentru noi toți, indiferent de culoare sau simpatii politice, pregătire profesională sau loc de muncă. Despre asta e vorba și în proiectele pe care le-am semnat săptămâna aceasta.

Sunt mamă de doi și știu că, întotdeauna, pe acest palier al politicilor publice de susținere a natalității și al protecției speciale pentru familiile cu copii mici, pot fi luate multe decizii bune”, se mai arată în comunicat.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top