Biserica Ortodoxă Română: Sfântul Gheorghe nu se mai sărbătorește pe 23 aprilie

Anul acesta, sărbătorirea unuia dintre cei mai importanți sfinți ai creștinătății – Sfântul Gheorghe, nu se va face pe 23 aprilie, ci mai târziu, pe 29 aprilie. Această modificare a creat confuzie și nemulțumire în rândul credincioșilor.

Întrebat dacă cei are poartă numele de Gheorghe , George, Gerorgiana sau alte derivate pot sărbători pe 23 aprilie, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat:

„Dacă sărbătorirea e înțeleasă exclusiv ca petrecere sau chef, aceasta nu este adecvată la sobrietatea firească a postului din zilele Săptămânii Mari. Sărbătoarea e în primul rând bucurie spirituală.”

Motivul acestei schimbări a fost explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei:

„Din rațiuni liturgice, atunci când sărbătoarea Sfântului Gheorghe se întâmpla să cadă în săptămâna sfintelor Pătimiri, slujba acesteia se mută imediat după Înviere. Săptămâna Mare, a Sfintelor Pătimiri, este cea mai densă perioadă duhovnicească din an, o perioadă de post intens dedicată exclusiv pregătirii pentru Învierea Domnului.
Nu este așadar vorba de o modificare a datei sărbătorii, ci doar de mutarea slujbei acesteia în contextul liturgic din acest an.”,

a declarat Bănescu.

În conştiinţa populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai prezenţi sfinţi, numeroase biserici purtând hramul său. Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top