Astăzi, în cadrul ședinței comisiei de cultură din Camera Deputaților, directorul Bibiliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, a fost solicitat să ofere explicații cu privire la dezvăluirea faptului că jurnalista Emilia Șercan analizează în sala de lectură dacă lucrarea de doctorat a lui Mircea Geoană conține elemente de plagiat.
Întrebat despre motivul pentru care a ales să facă public acest subiect, și dacă a respectat legislația referitoare la protecția datelor personale, directorul Bibliotecii Naționale a ezitat să ofere un răspuns concret. În consecință, parlamentarii din opoziție i-au cerut demisia.
În cadrul audierilor din comisie, ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat că toate pozițiile de conducere ocupate interimar, inclusiv cea a directorului Bibliotecii Naționale, vor fi scoase la concurs.
„Numai o clipă. Ca să ne lămurim cum a ajuns informația la mine. Să nu-și imagineze cineva că a scotocit cineva în date. Deci, e vorba de o cerere completată în nume personal, trimisă de dânsa unui serviciu, serviciul a dat-o la alt serviciu. A ajuns la secretariat. Ce ajunge la secretariat intră în mapa directorului. Și se poate verifica. Am scris: de acord și am trimis-o la departamentul care multiplică tezele”, a declarat Cioroianu în fața comisiei.