În cadrul Salonului Auto de la Geneva, francezii de la Reanault au anunțat o nouă motorizare TCe de 1 litru, care va înlocui vechiul propulsor 0.9 TCe pentru noul Clio.
Acest nou propulsor va fi utilizat și pentru Dacia Duster. Noul motor resprectă normele Euro 6d-Temp și este capabil să ofere un consum combinat cuprins între 6,2 și 6,8 litri pentru Duster.
Configuratorul producătorului de la Mioveni afișează Dacia Duster la un preț incredibil pentru piața din Slovacia. Versiunea de bază pentru Dacia Duster în echiparea Acces dotată cu propulsorul 1.0 TCe de 100 CP are un preț de pornire de numai 9.990 de euro. Acest nivel de preț va fi oferit și clienților din România.
Pentru aceast preț, clienții vor primi un autoturism echipat cu jante de tablă de 16 inchi, culoare albă pentru caroserie, tracțiune pe puntea față și o transmisie manuală cu cinci trepte.
De asemenea, clienții celui mai ieftin Duster din istorie vor mai primi și sistemul ABS cu asistență la frânarea de urgență (AFU), ESP, computer de bord, geamuri electrice față, asistent la pornirea din rampă, sistem de monitorizare a presiunii din pneuri precum și airbaguri frontale, laterale și cortină. Bancheta din spate beneficiază de sistemul Isofix, iar închiderea mașinii este centralizată.