Un bărbat a murit pe plajă, la festivalul Neversea 2019

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a murit, duminică seară, la Festivalul Neversea, care are loc pe o plajă din Constanţa, el fiind găsit inconştient în perimetrul evenimentului muzical de către un voluntar SMURD. Acesta a chemat un echipaj SMURD, cadrele medicale începând manevrele de resuscitare, care nu au avut succes şi a fost declarat decesul.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, un voluntar SMURD a descoperit, duminică seara, în perimetrul festivalului Neversea, o persoană inconştientă. La faţa locului a sosit imediat echipajul de prim ajutor, o ambulanţă SMURD, care a început protocolul de resuscitare.

Zona a fost încercuită de jandarmi şi agenţi de pază, care nu au mai permis accesul oamenilor în perimetrul respectiv.
În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Ancheta va fi preluată de IPJ Constanţa. Poliţiştii au pecizat că bărbatul era din Bucureşti. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit faptul că bărbatul nu a fost victima unei violențe, neavând nicio urmă vizibilă pe corp.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top