Dănuț Bica: „Argeșul este un județ cu un potențial agricol deosebit!”

bica-senator-pnl

Terenurile cu destinație agricolă, care vor fi concesionate sau arendate tinerilor fermieri de către Agenția Domeniilor Statului în județul Argeș, în anul 2023, au reprezentat subiect de interpelare, la începutul lunii mai, pentru senatorul PNL de Argeș – Dănuț Bica.

Senatorul argeșean s-a interesat despre acest aspect la ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, întrucât, după cum susține, interesul în Argeș pentru ,,Programul Tineri Fermieri” este tot mai ridicat.

„Stimate domnule Ministru,
,,Programul Tineri Fermieri” este unul dintre cele mai așteptate proiecte ale Agenției Domeniilor Statului, care vizează stimularea înființării de microferme administrate de către tinerii fermieri români, punând la dispoziția acestora, în anul 2023, un prim lot de 1.100 hectare de teren. Suprafețele respective sunt situate în județele Argeș, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea și sunt constituite din teren arabil, pășuni, fânețe și viță de vie, în funcție de specificul județelor și de disponibilitățile Agenției Domeniilor Statului. Beneficiarii acestora vor fi tinerii fermieri, absolvenți de studii medii și superioare în domeniul agricol, care vor putea concesiona sau arenda maxim 50 de hectare, așa cum prevede legea. În condițiile în care Argeșul este un județ cu un potențial agricol deosebit, având tradiție atât în domeniul creșterii animalelor, cât și în cultivarea cerealelor, legumelor, plantelor tehnice, pomilor fructiferi și viței de vie, iar interesul tinerilor din această zonă pentru program este foarte mare, vă solicit următoarele informații:

  1. Câte hectare vor fi disponibilizate de către Agenția Domeniilor Statului la nivelul județului Argeș pentru a fi concesionate sau arendate tinerilor fermieri în cadrul acestui program?
  2. În ce localități din județul Argeș sunt disponibile suprafețele ce vor fi date în concesiune sau arendă și ce regim au acestea (arabil, fânețe, pășuni, viță de vie etc.)?
  3. Care este perioada de timp stabilită de Agenția Domeniilor Statului pentru implementarea ,,Programului Tineri Fermieri”?
  4. Care este durata maximă a contractului de concesiune, ce tip de investiții finanțate din fonduri europene nerambursabile vor putea executa tinerii fermieri pe terenurile atribuite și care sunt modalitățile prin care vor putea accesa aceste finanțări?
Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top