Articol de la partener

De ce am ales să fac videochat

Numele meu este Nicoleta, am 22 de ani și de 3 ani sunt model în cel mai bun studio videochat. Probabil ai început deja să mă judeci, deși nu mă cunoșți. De aceea, am ales să-ti spun povestea mea.

M-am născut în Brașov, într-o familie de oameni simpli, care m-au crescut în spiritul unor valori tradiționale puternice. Mama – casnică, iar tatăl meu muncea cu ziua pentru a ne asigura strictul necesar.

Prima dată când am realizat că există și o altfel de viață a fost când m-am mutat în București, la facultate. Susținută financiar de o mătușă. Locuiam la cămin, iar prima dată când am auzit despre ce înseamnă să fii model într-un studio de videochat, a fost de la o colegă de cameră.

Și-a luat inima în dinți și mi-a povestit în șoaptă despre jobul ei, care, ulterior, avea să-mi schimbe și mie în totalitate viața. O ascultăm și nu îmi venea să cred cât de ușor i-a fost să câștige atât de mulți bani și să își continue studiile în același timp. La încurajările ei, am decis să merg la interviu, să aflu mai multe detalii despre ‘’jobul perfect’’.

Au trecut 3 ani de atunci, iar tot ce am învățat m-a ajutat să excelez pe toate planurile. Am cunoscut oameni minunați, iar experiența acumulată m-a ajutat enorm să evoluez ca om, să câștig mai multă încredere în mine și să devin dintr-o studentă timidă, o femeie independentă și puternică în orice situație.

Că mulți alții, și eu blamam videochatul. Dar am fost plăcut surprinsă să aflu că nu este decât un job în care interacționezi online cu alte persoane, subiectele de discuție fiind diverse, iar limitele fiind impuse de fiecare – unele din ele implică nuditate, altele nu.

Videochat-ul este un job pe care multe dintre voi vi l-ați dori

Doar dacă ați putea lasa în urmă ideile preconcepute. Așa cum am făcut și eu. Și am reușit. În toate! Câștig suficient cât să îmi permit o chirie într-un apartament spațios într-o zona bună a capitalei și în același timp strâng bani pentru casa visurilor mele, fără a face compromisuri.

Sunt o femeie complet independentă și îmi place viața mea. Puteam avea o carieră în oricare alt domeniu, dar am ales să lucrez într-un studio videochat. Chiar dacă e vorba de muncă, timp, multă răbdare, ambiție și o doză mare de implicare, mi-am zis ‘’de ce nu?’’

Nu văd care ar fi motivul pentru care o fată tânăra și cu o prezența plăcută s-ar duce 8 ore la muncă să stea în picioare întreaga zi și să fie tratată îngrozitor de patron, când poate câștiga mai mulți bani într-un mod mai ușor.

Cum decurge o zi normală din viața mea într-un studio videochat

Mă trezesc la ora 5 – 6 și îmi încep dimineața cu câteva exerciții pilates – îmi place să am grijă de corpul și de mintea mea, iar asta mă ajută să funcționez foarte bine. Fac un dus și mă machiez, după care mă îndrept spre studio.

Odată ajunsă acolo, mă răsfăț cu o cafea pe care o savurez împreună cu colegele înainte de a ne începe programul. Ca model videochat de succes, e important să ai un program stabil, pentru că, altfel, membrii care te plac nu vor ști când să te caute. Iar dacă nu te găsesc, îi pierzi. Și pierzi și bani.

Îmi rezerv întotdeauna primele ore pentru membrii fideli, care, după cum am povestit, îmi știu orarul și mă așteaptă cu nerăbdare să mai povestim. Am legat cu ei o relație de prietenie, astfel că îmi face plăcere să întrețin conversații cu aceștia și mă binedispun pentru restul programului de muncă.

După aceea, iau prânzul alături de colegele mele, râdem, ne înțelegem foarte bine și avem cea mai relaxantă atmosferă de lucru. Termin tura, după care, uneori, eu și colegele mele ne mai oprim la un restaurant sau o terasă, apoi plec acasă, unde, odată ajunsă, fac lucruri normale, ca și ține: mă uit la un film, citesc ceva, fac curat, plimb cățelul. În weekend, îmi acord momente de răsfăț și relaxare la masaj sau la piscină.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top