Grupul Boromir a fost finanțat de ING Bank România cu peste 25 milioane euro pentru modernizarea centrelor de producție din Râmnicu Vâlcea

productie patiserie

ING Bank România a acordat în ultimii trei ani companiei Boromir Ind., cea mai mare afacere cu capital românesc din sectorul de morărit şi panificaţie, tranşe succesive de finanţare în valoare de peste 25 milioane de euro. Împrumuturile pe termen lung sunt acordate bilateral şi au fost contractate pentru retehnologizarea şi modernizarea fabricilor din municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv construirea unui nou depozit şi spaţiu de producţie, automatizarea proceselor de producţie şi lansarea unor noi linii de produse, spun reprezentanţii ING, potrivit ZF.ro.

Anul trecut, grupul Boromir a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri consolidate de 22,5%, ajungând la o valoarea nominală a cifrei de afaceri de 671 mil. lei (136 mil. euro).

Grupul Boromir beneficiază de sprijinul ING Bank de aproape 20 de ani

„Grupul Boromir a beneficiat de sprijinul ING Bank încă din anul 2003, fiind alături de noi la toate investiţiile pe care le-am derulat şi pe care le avem în derulare. Parteneriatul Boromir – ING Bank a realizat investiţii majore, ce ne-au ajutat să ne diversificăm canalele de distribuție pe piața internă, să creştem exporturile şi să ne extindem continuu portofoliul de produse.”, a declarat Constantin Boromiz, CEO şi fondator al grupului Boromir.

În acest moment, echipa Boromir a ajuns la peste 1.400 de angajaţi, ca urmare a dezvoltării pe mai multe linii de business. Morăritul este susţinut de trei mori de grâu, o moară de mălai şi de silozuri de cereale cu o capacitate de 90.000 de tone. O altă linie de business esenţială este reprezentată de produsele dulci de cuptor. De asemenea, grupul Boromir şi-a consolidat poziţia pe segmentele de snacks, de prăjituri, dar şi de produse de gătit acasă. Platformele de producţie ale grupului se regăsesc în Râmnicu Vâlcea, Buzău, Sibiu, Deva şi  Slobozia.

Afacerea Boromir a fost înfiinţată în anul 1994 de către omul de afaceri Constantin Boromiz, alături de prietenul său Mircea Ureche, fratele său Gheorghe Boromiz şi de cumnatul George Frîntu. Din grupul Boromir fac parte companiile Boromir Ind Râmnicu Vâlcea, Boromir Prod din Buzău, Moara Cibin din Sibiu şi Amylon Sibiu. Boromir Ind, cea mai mare companie din grup a avut o cifră de afaceri de 464 milioane de lei în 2021 şi un profit de 15 milioane de lei, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!