InfoCons: S-a lansat aplicația care îți oferă detalii despre gradul de încredere al agenției de turism, hotelului sau al pensiunii

2-01-814

Vineri, 27 septembrie, de Ziua Mondială a Turismului, InfoCons a lansat o aplicație prin care turiștii pot vedea dacă agenția de turism sau hotelul sunt de încredere. Aplicația dispune de o listă actualizată a unităților de cazare, a agențiilor de turism autorizate și a unităților de alimentație publică din România.

”În contextul călătoriilor, consumatorii ar trebui să se asigure că locaţia selectată pentru cazare respectă criteriile de clasificare conform legii şi, de asemenea, să se asigure că aceasta este autorizată, iar clasificarea obţinută corespunde”, se arată într-un comunicat de presă. Aplicația este gratuită și este disponibilă doar pentru România. Consumatorii sunt avertizați dacă operatorul economic căutat are licenţa retrasă sau radiată.

Conform Știripesurse.ro, printr-o simplă accesare a aplicaţiei, consumatorii, indiferent de limba pe care o vorbesc, au acces la toate numere de urgenţă de pe teritoriul României şi la nivel internaţional. Secţiunea SOS a Aplicaţiei Europene InfoCons poate fi utilizată inclusiv offline, numerele de urgenţă putând fi astfel apelate direct din aplicaţie, fără conexiune la internet.

Indiferent de ţara în care consumatorul se află, acesta poate apela autorităţi locale cu atribuţii în domeniu în cazul în care întâmpină vreo problemă sau observă încălcarea drepturilor altor cetăţeni (protecţia consumatorilor, poliţie, pompieri, ambulanţă etc.), prin intermediul secţiunii SOS din cadrul Aplicaţiei Europene InfoCons.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!