În cursul lunii februarie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș a organizat acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, informează instituția. ITM a urmărit identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori și creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
Astfel, instituția a făcut 217 controale și a aplicat 91 de sancțiuni în valoare totală de 319.600 lei.
În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 107 controale, s-au aplicat 59 sancțiuni, din care 39 amenzi în valoare totală de 233.600 lei. Astfel, la 5 angajatori sancționați, au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată 8 persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 140.000 lei.
Principalele deficiențe constatate au fost primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidențierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidență a salariaţilor, neînmânarea salariatului, anterior începerii activităţii, a unui exemplar din contractul individual de muncă, nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost făcute 110 controale și au fost aplicate 32 sancțiuni, din care 19 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 86.000 lei.
Principalele deficiențe constatate: neasigurarea controlului medical la angajare și periodic, necomunicare eveniment, neasigurare instruire în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neasigurare echipamente individuale de protecție, neverificarea sistematică și testarea utilajelor, neasigurarea semnalizării de securitate și sănătate în muncă, neprezentarea documentelor.
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe sunt construcții, exploatare forestieră, transport, distribuție mărfuri, comerț, restaurante și alte servicii de alimentație, activități ale căminelor de bătrâni și ale căminelor pentru persoane aflate în incapacitate de a se îngriji singure.