Continuă investițiile la Spitalul Județean de Urgență Pitești! În acest an, Laboratorul de Anatomie Patologică va fi dotat cu aparatură și tehnică de ultimă generație, venind în sprijinul medicilor care vor putea diagnostica și trata bolnavii de cancer. Investiția este de 6 milioane de lei.
”În acest an, Spitalul Județean de Urgență Pitești va beneficia de dotarea cu echipamente pentru Laboratorul de Anatomie Patologică, în valoare de 6 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Județean Arges reprezintă 121.549 lei. Contractul de finanțare a fost semnat chiar înainte de sărbători, de către președintele Ion Mînzînă. Astfel, pe lângă specialiștii de marcă în domeniu, vom avea și dotarea necesară pentru a putea diagnostica cu precizie și stabili planuri terapeutice personalizate pentru tratamentul cancerului.”, transmite Compartimentul de Relații cu Publicul și Presă al SJU Pitești.