Laurenţiu Brănescu a semnat cu Universitatea Cluj

fc-universitatea-cluj-branescu

Clubul Universitatea Cluj a anunţat, sâmbătă, că a obţinut serviciile portarului Laurenţiu Brănescu.

Brănescu s-a alăturat lotului condus de Erik Lincar înainte de plecarea în cantonamentul din Austria. Laurenţiu Brănescu a început fotbalul la CSM Râmnicu Vâlcea, iar la vârsta de 17 ani a fost transferat de unul dintre cele mai mari cluburi ale Italiei, Juventus Torino. A jucat timp de două sezoane pentru Juventus Primavera, unde a strâns 44 de meciuri, reuşind să câştige Turneul Viareggio (2011/2012) şi Supercupa Italiei la nivel de juniori (2012/2013).

Deşi s-a antrenat de mai multe ori alături de seniori şi a făcut parte din lotul lui Juventus la câteva jocuri, Brănescu nu a apucat să debuteze pentru echipa mare a torinezilor. A făcut pasul la nivel de seniori în tricoul celor de la Stabia, echipă de Seria B unde a fost împrumutat de Juventus. A mai jucat sub formă de împrumut la Virtus Lanciano (Seria B din Italia), Haladas (Ungaria), Omonia Nicosia (Cipru). La începutul sezonului 2016/2017, Laurenţiu Brănescu ajungea sub formă de împrumut la Dinamo Bucureşti. În acel an reuşea să câştige Cupa Ligii României alături de „alb-roşii”. A mai jucat un an la Dinamo, bifând în total 24 de partide la echipa de pe „Ştefan cel Mare”, informează News.ro.

Cea mai bună perioadă petrecută de Laurenţiu Brănescu în afara ţării a venit în sezonul 2019/2020, când a jucat pentru Kilmarnock FC, formaţie din prima ligă a Scoţiei. A stârns 30 de meciuri în poarta scoţienilor, clasându-se pe locul opt la finalul campionatului. După o perioadă îndelungată când a jucat sub formă de împrumut, fiind legat de Juventus Torino, Laurenţiu Brănescu a decis să încheie înţelegerea cu torinezii şi să pornească pe un nou drum. Pe 10 ianuarie 2021, portarul ajungea la Politehnica Iaşi, apărând buturile ieşenilor în 18 partide de campionat.

În sezonul 2021/2022, Laurenţiu Brănescu a jucat sub culorile celor de la Farul Constanţa.

FOTO: FC Universitatea Cluj

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top