Liviu Dragnea: „Pe drumul Pitești-Craiova se circulă greu pentru că economia a crescut foarte mult şi foarte rapid”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică, la Târgu Jiu, că fostul ministru al Muncii, Olguţa Vasilescu, i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să accepte ca ea să fie consilier onorific pe infrastructură, unul dintre motive fiind dorinţa de a se implica în realizarea drumului expres Piteşti – Craiova.

Liviu Dragnea a afirmat că tronsonul respectiv este aglomerat pentru că economia a crescut în ultimii doi ani de zile foarte mult şi foarte rapid, asta înseamnând că mărfurile circulă mai mult şi sunt mai multe camioane.

„Vineri am plecat de la Bucureşti spre Reşiţa şi am făcut opt ore. Am văzut cât de aglomerat este acest drum Piteşti-Craiova şi nu numai Craiova – Piteşti, toate drumurile au început să fie aglomerate pentru că economia a crescut în ăştia doi ani de zile foarte mult şi foarte rapid, asta înseamnă că mărfurile circulă mai mult şi sunt mai multe camioane. E absolut obligatoriu ca acest drum expres să se realizeze. Din câte ştiu, pentru două tronsoane s-au semnat contractele. Există deja la Ministerul Transporturilor o echipă dedicată doar pentru acest drum expres. Olguţa Vasilescu i-a cerut doamnei prim-ministru să accepte să fie consilier onorific al primului-ministru pe infrastructură pentru a se implica şi ea direct pebtru a urmări realizarea acestei lucrări, care este extrem de importantă pentru această zonă a ţării”,

a afirmat Dragnea.

Si deputatul PSD, Ioan Chisăliţă, a susținut că că drumurile sunt foarte aglomerate pentru că avem creştere economică realizată de guvernarea PSD, care se transpune în numărul mare de maşini de pe drumurile ţării.

„Dacă în guvernarea tehnocrată făceam drumul în șase ore, acum fac acest drum în opt ore. Pentru că PSD a luat măsuri care au dus la creștere economică, sunt foarte multe camioane și alte mașini care au facut ca aceste drumuri să fie mult mai circulate”,

a spus parlamentarul.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top