Opere de artă de o valoare inestimabilă, semnate de pictori celebri, au fost relocate în siguranță din depozitul Muzeului Județean Argeș înapoi în sediul Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”, marcând o etapă decisivă după finalizarea lucrărilor de restaurare a clădirii monument istoric.
Tablourile fuseseră adăpostite temporar în depozitele muzeului pentru a fi protejate pe durata amplelor lucrări de reabilitare a galeriei, se arată într-un comunicat de presă. Având în vedere valoarea de patrimoniu a obiectelor culturale, operațiunea de transfer s-a desfășurat sub măsuri stricte de siguranță. Pentru succesul acestei acțiuni complexe, Muzeul Județean Argeș a transmis mulțumiri publice oficiale Inspectoratului de Jandarmi Județean „Basarab I”, Poliției Locale Pitești și Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Argeș, conducerea instituției apreciind profesionalismul, promptitudinea și disponibilitatea tuturor cadrelor implicate, mai menționează sursa citată.
Această relocare reprezintă pasul esențial pentru amenajarea și finalizarea noilor circuite expoziționale din incinta galeriei din Pitești. Suportul logistic oferit de instituțiile de ordine și cele financiare a garantat manipularea și transportul operelor de artă în condiții impecabile, clădirea restaurată fiind acum pregătită să își primească vizitatorii în cel mai scurt timp. (Antoniu Neguț)
