Municipiul Sibiu intră în carantină începând de luni

Municipiul Sibiu intră în carantină începând de luni, 16 noiembrie. Măsura a fost decisă după vizita lui Raed Arafat, la Sibiu. Șeful DSU a declarat că Sibiul are nevoie de măsuri suplimentare faţă de cele pe care le-a luat Guvernul recent.

Astfel, se instituie, de luni, 16 noiembrie, carantină în municipiul Sibiu, cu localitatea Şelimbăr şi Cartierul Arhitecţilor, la Tălmaciu şi Cisnădie. Carantina va dura două săptămâni.

În timpul weekend-urilor magazinele mari şi mall-urile se închid. În rest, magazinele se închid la ora 20:00 în loc de 21.00, terasele care mai funcţionează se vor închide, iar magazinele trebuie să rezerve opt metri pătraţi pentru fiecare persoană.

Între orele 10 şi 13 procurarea de alimente va fi rezervată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani.

Excepţiile pentru care se poate ieşi din case vor fi anunţate ulterior, dar în principiu sunt legate de muncă, asistenţă medicală, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere. Activitatea religioasă este permisă exclusiv în spaţii deschise pe durata carantinei.

La sfârşitul perioadei de carantină urmează să se facă o nouă evaluare a situaţiei.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat, imediat după vizita lui Raed Arafat, revocarea subprefectului, demisia directorului DSP şi a spus că aşteaptă şi demisia directorului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.

Municipiul Sibiu se apropie de o rată de infectare de 12 la mia de locuitori.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top