Nicolae Georgescu, deputat PSD Argeș: “Mă gândesc la propunerea de a relua compensarea cu 0,50 lei/litrul de carburant la pompă pentru a contracara efectul creșterii prețului la motorină”

nicolae_georgescu_motorina

Fără voia noastră, de parcă problemele apărute în urma pandemiei și a isteriei mondiale provocate de COVID-19 nu erau de ajuns, războiul declanșat de către Federația Rusă pe teritoriul Ucrainei ne afectează într-o măsură destul de mare, spune deputatul PSD de Argeș Nicolae Georgescu.

„Și nu mă refer la migranți, pe care i-am primit cât se poate de omenește și pe care continuăm să-i sprijinim cu fonduri de la UE, ci despre perturbările pe care acest război de agresiune le provoacă în domenii precum agricultură, transporturi, mediu, securitate sau energie.

În energie, bunăoară, conflictul a provocat un deficit de combustibil, schimbări majore în piață și majorări considerabile de prețuri. Și provocările nu s-au încheiat aici, din câte se pare. Zilele acestea, am citit un scenariu scos în evidență de un foarte bun analist de la Profit.ro, în care s-ar putea ca lucrurile să devină extrem de complicate, în special pentru România, în privința prețurilor la carburanți. Din datele culese de domnul Rusu, căci despre dumnealui este vorba, reiese că „Guvernul ucrainean a redactat un proiect legislativ care urmează să interzică importurile de țiței și combustibili neînsoțite de documente de origine care să ateste proveniență non-rusă”. O decizie firească din partea ucrainenilor, având în vedere starea de război, care poate conduce la o creștere a cererii de produse rafinate în România, a încasărilor din rafinare pentru companiile de aici, țara noastră devenind în ultimul an cel mai mare exportator de combustibil pentru Ucraina. Problema este că, așa cum sublinia analistul, „dacă Rompetrol Rafinare și OMV Petrom ar putea beneficia de această decizie, șoferii români, mai ales cei care conduc automobile diesel, ar putea fi afectați, cererea de carburanți urmând a crește suplimentar. Iar România este importator net de motorină”.

De aceea, mă gândesc la propunerea de a relua compensarea cu 0,50 lei/litrul de carburant, la pompă, pentru a contracara efectul creșterii prețului la motorină. De data aceasta, s-ar impune doar pentru motorină, deoarece ei sunt mai afectați și ar fi o formă suplimentară de sprijin din partea statului pentru agricultori și transportatori.

Măsura s-ar justifica până la sfârșitul acestui an. Voi formula o propunere în acest sens celui care ocupă funcția de ministru al Energiei în actualul Guvern.”, transmite deputatul Nicolae Georgescu. 

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top