OCPI Argeș: Anunț de interes pentru locuitorii din comuna Șuici

Proprietarii a peste 5.700 de imobile din comuna Șuici, județul Argeș, vor primi, în perioada următoare, noile cărți funciare, informează într-un comunicat reprezentanții Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Argeș.

De precizat că documentele sunt eliberate, gratuit pentru cetățeni, prin Programul național de cadastru și carte funciară (PNCCF), susținut de Guvernul României. Finanțarea a fost asigurată din fonduri europene.

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Argeș va preda primăriei comunei Șuici noile cărți funciare ale celor 5.742 de imobile.

Totodată, reprezzentanții instituției au mai transmit faptul că în comuna argeșeană Șuici, lucrările de cadastru general au fost realizate în cadrul proiectului „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat din fonduri europene nerambursabile. 

Înregistrarea sistematică a proprietăților a început în anul 2021 și a vizat o suprafață totală de 3.416 hectare.

Din totalul de 102 UAT-uri din județul Argeș, în prezent 12 sunt cadastrate în proporție de sută la sută (Albota, Lunca Corbului, Ungheni, Miroși, Căldăraru, Izvoru, Recea, Sălătrucu, Rucăr, Dâmbovicioara, Vulturești, Șuici). În restul UAT-urilor se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivelul întregii localități, cât și pe sectoare cadastrale.

Mai aflăm că până în luna decembrie a anunului trecut, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat. Realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților cu fonduri europene continuă, deoarece proiectul a fost etapizat, potrivit Legii nr. 338/2023. Astfel, finanțarea cu fonduri europene a lucrărilor de cadastru sistematic este inclusă în Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027.

Pentru mai multe informații referitoare la PNCCF accesați pagina web a ANCPI, https://www.ancpi.ro/pnccf/.

Persoană de contact:

Roxana DINCĂ, Purtător de cuvânt

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top