Eroziunea dentară este definită ca uzura chimică graduală a ţesuturilor dentare, sub acţiunea acizilor sau a mediului acid din cavitatea bucală. Eroziunea dentară este o afecţiune dentară care nu este provocată de placa bacteriană.
Atunci când smaltul este expus la acizi, concentrația minerală a smalțului scade și determină slăbirea sa. În principiu, smalțul se poate remineraliza după expunerea zilnică la acid. Cu toate acestea, în cazurile în care există o concentrație excesiv de mare de acid, smalțul nu se poate remineraliza complet și va continua să fie slăbit.
Printre principalii factori responsabili de apariția eroziunii dentare se află:
- Alimentația (majoritatea sucurilor carbogazoase, energizante, citrice sau băuturi care conțin citrice)
- Afecțiuni digestive: Refluxul gastroesofagian, bulimia
- Xerostomia ( sectretia salivară scăzută) duce la o eficiență scăzută a sistemelor tampon în neutralizarea acizilor
Dacă nu este tratată corespunzător, eroziunea dentară poate duce la sensibilitate dentară, colorații galben-brune și depresiuni la nivelul smalțului. Produsele de curățare necesare în cazul unei eroziuni dentare sunt reprezentate de pastă de dinți și apă de gură bogate în fluor, care ajută la refacerea stratului protector de smalț de la suprafață dinților.
În cazul apariției sensibilității dentare, se poate opta pentru pasta de dinți și apa de gură special fabricate pentru această simptomatologie. În cazurile avansate de eroziune dentară, medicul stomatolog poate alege să intervină și să trateze structura afectată. Principalele opțiuni terapeutice sunt: refacerea structurii smalțului folosind compozit sau aplicarea unor fațete dentare sau coroane.
