PNL Argeș, bolnavi de ipocrizie cronică

Printr-o imagine postată pe pagină de Facebook a organizației PNL Argeș, ni se transmite că „sănătatea argeșenilor este pe mâini bune”, și că „totul va fi bine”.

Sunt pomeniți acolo, în ordinea importanței, premierul Ludovic Orban, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, prefectul Emanuel Soare, noul director al DSP Argeș, Alexandru Guiță – la capitolul sprijin și implicare, și compania Holcim – la capitolul contribuții.

Ni se spune că prin implicarea sus-numiților, s-a reușit achiziționarea unui aparat de testare de tip Real Time PCR pentru Spitalul Municipal de la Câmpulung (care cică va funcționa în viitorul apropiat), și a unui aparat de plasmafareză (care a fost cedat de o firmă privată, pentru o durată de un an), pentru Centrul de Transfuzie Sanguină din Pitești.

Pe bune? Chiar nu vă e rușine?

Cum dracu’ să spui că sănătatea argeșenilor este pe mâini bune, când, în Argeș s-a început testarea (la nivel local) pentru COVID-19, după două (2) luni de la confirmarea primului caz de îmbolnăvire cauzată de coronavirus (26 februarie 2020)?
Cum să spui că sănătatea argeșenilor este pe mâini bune, când startul acestor testări la nivel de județ este posibil doar datorită donațiilor făcute de către o persoană privată și o fundație?
Halal sprijin și implicare!

Ați uitat de focarul de infecție de la Spitalul Județean de Urgență Pitești? Ați uitat că v-ați întrecut în declarații penibile și în promisiuni fantasmagorice, dar nu ați realizat mai nimic?

Sunteți bolnavi de ipocrizie cronică…

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top