Poliția Argeș a desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor cu pietoni, pe drumurile din județ

Disciplina_pietonala

În ultimele două zile, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu oamenii legii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

Pe lângă obiectivele curente, de combatere a evenimentelor ce au loc pe fondul vitezei și a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, a fost pus accent și pe combaterea accidentelor cu pietoni, iar în această privință, o atenție deosebită este acordată în activitățile curente din apropierea unităților de învățământ. În cadrul acțiunilor planificate pentru creșterea siguranței rutiere, polițiștii rutieri au acționat în 278 de filtre rutiere, împreună cu structurile de ordine publică.
Au fost efectuate 756 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv. Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 1.065 de sancțiuni la regimul rutier (155 pentru depășirea vitezei legale), în valoare de peste 200.000 de lei. În urma abaterilor, au fost reținute 26 de permise de conducere și retrase 60 de certificate de înmatriculare.

Traversarea drumului public reprezintă un moment în care atenția și respectarea regulilor de circulație sunt esențiale, atât din partea pietonilor, cât și a conducătorilor auto. Acțiunile polițiștilor ruiteri argeșeni pe această linie de muncă au în vedere două paliere de risc:

-nerespectarea regulilor privind traversarea de către pietoni – traversarea prin locuri nepermise sau fără o asigurare corespunzătoare poate crea situații în care șoferul nu mai are timpul sau distanța necesare pentru a evita impactul;
-nerespectarea obligației șoferilor de a acorda prioritate pietonilor – aceștia trebuie să manifeste o atenție sporită în apropierea trecerilor pentru pietoni și să acorde prioritate celor care traversează regulamentar și se află în condițiile prevăzute de legislația rutieră. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au ca scop atât identificarea și sancționarea abaterilor, cât și prevenirea comportamentelor care pot conduce la producerea unor evenimente rutiere.
Pentru pietoni, prudența în traversare poate contribui sau chiar face diferența între o traversare încheiată cu bine și un accident.

Recomandări:

-traversați numai prin locurile special amenajate, respectând semnificația marcajelor și indicatoarelor;
-înainte de a păși pe carosabil, asigurați-vă temeinic și nu considerați că simpla prezență pe trecerea pentru pietoni înseamnă că toate vehiculele v-au observat;
-evitați situațiile în care câmpul vizual este obturat de articole vestimentare voluminoase, glugi sau alte elemente care vă împiedică să observați corespunzător traficul;
-la traversare, renunțați la utilizarea telefonului și evitați folosirea căștilor la un nivel al volumului care vă împiedică să percepeți semnalele sonore din trafic;
-atenția la trafic este una dintre cele mai importante măsuri de prevenire. Chiar și atunci când aveți dreptul să traversați, o privire atentă către vehiculele care se apropie vă poate permite să observați din timp un șofer care nu încetinește sau nu acordă prioritate.

Siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar șoferii trebuie să adapteze permanent viteza și conduita la condițiile de trafic și să acorde prioritate pietonilor, anticipând apropierea de intersecții și de marcajele pietonale.

Comentează prin Facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!