Primarul de la Budeasa – agresat fizic de doi bărbați!

mihai-rachieru-agresat-eveniment-budeasa

Edilul comunei argeșene Budeasa, Mihail Rachieru, a fost agresat fizic, în public, de doi bărbați, în timp ce se ocupa de pregătirile pentru evenimentul ce va avea loc cu ocazia Zilei comunei.

Primarul a fost agresat de doi indivizi ce au vârste cuprinse între 70 și 40 de ani, tată și fiu, în timp ce se desfășurau pregătirile alocate zonei unde va avea loc Ziua Comunei Budeasa. Întreg evenimentul a s-a petrecut joi, în jurul orei 12.30.

Ce mesaj a postat edilul pe contul său de socializare după incident

În cursul zilei de astăzi, în timp ce se lucra pentru amenajarea zonei dedicate Zilei Comunei Budeasa, am fost agresat fizic și verbal de către doi cetățeni ai comunei care își doreau să mă determine să nu mai organizez acest eveniment, motiv pentru care am apelat la organele abilitate în rezolvarea acestei situații. Mulțumesc acelor dintre dumneavoastră care deja au aflat de incident și mi-au transmis mesaje de susținere. Noi, cetățenii din Budeasa nu suntem așa, suntem oameni ai dialogului mai ales atunci când avem păreri diferite asupra unui subiect. Nu voi ceda în fața violenței, fie ea verbală și cu atât mai mult fizică, voi apela întotdeauna la organele abilitate, așa cum nu voi permite ca oricare alt cetățean al comunei să fie agresat pentru că are o altă opinie administrativă, socială sau politică.

Mașinăria de zgomot și fum pornită împotriva mea continuă să arunce fumigene. De aceea simt nevoia să fac câteva precizări… Este greu să port o discutie cu cineva care nu dorește si nu se preocupă să știe ce înseamnă administrația, birocrația și așa mai departe. Este foarte ușor să comentăm din fața unui calculator fără măcar să verificăm informația înainte s-o postăm online… Îi rog pe cetățenii care au întrebări sau nelămuriri, să mă sune, telefonul meu este deschis 24h/24h sau să vină la sediul primăriei unde ușa este deschisă pentru orice cetățean (nu am program de audiențe).

Informația oficială și corectă nu se culege din online, unde comentează oameni neavizați sau necunoscători. Știu că de multe ori munca mea și a echipei din Primărie nu este suficient de vizibilă, că necesitățile sunt multe și că traiectoria unui proiect de la idee până la implementare este lungă și anevoioasă, însă am căutat întotdeauna să respect prevederile legale și interesele cetățenilor.

Vă asigur că depun toate eforturile pentru a asigura un trai mai bun locuitorilor comunei noastre și consider că împreună cu sprijinul dumneavoastră, în mare parte am reușit!

Cu stimă,

Primar Mihai Rachieru!”, a postat acesta, pe pagina sa oficială de Facebook.

Sursa foto: Facebook – Mihai Rachieru

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top