Apă Canal 2000 a premiat zeci de copii de Ziua lui Piky

apa_canal_copii-premiere

În data de 3 iunie 2023 se împlinesc 20 ani de când a apărut Piky, mascota SC Apă Canal 2000 SA Piteşti, marcă înregistrată la OSIM.

Piky reprezintă interfaţa programului educaţional pe care societatea îl desfăşoară din anul 2003 sub motto-ul: Apa înseamnă viaţă, preţuiţi-o şi nu o risipiţi!.

Piky militează pentru folosirea raţională a apei şi pentru un mediu curat, programul educaţional având drept scop educarea copiilor în ceea ce priveşte rolul şi importanţa apei, protejarea mediului înconjurător, respectul pentru natură.

În cadrul Programului Educaţional Piky, societatea Apă Canal 2000 SA a organizat în acest an concursul de desene „Apa înseamnă viaţă, nu o risipiţi!“, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Muzeul Judeţean Argeş.

Concursul este dedicat deopotrivă Zilei Mondiale a Apei – 22 martie şi Zilei lui Piky – 3 iunie.

Tematica concursului de desene: importanţa apei în viaţa noastră, economisirea apei, legătura dintre oameni şi apă, apa în diferite anotimpuri, protejarea apei şi a mediului înconjurător, ziua lui Piky – 20 de ani. La concurs au participat elevi din judeţul Argeş, din clasele 0-XII. Concursul a fost organizat pe cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal.

Elevii au participat la concurs cu o singură lucrare/elev. Desenele au fost depuse în cadrul unităţilor de învăţământ, care au selecţionat maximum 10 desene pe ciclu de învăţământ pentru a fi înscrise în concurs. Criteriile de jurizare au fost: respectarea tematicii şi a condiţiilor prevăzute în regulamentul concursului; creativitatea şi originalitatea; transmiterea unui mesaj clar şi relevant; capacitatea de vedere în ansamblu şi capacitatea de detaliere; acurateţea. La concurs au participat 486 de elevi de la 61 unităţi de învăţământ din judeţul Argeş.

S-au acordat 64 de premii, astfel: Marele Premiu, câte un Premiu I, Premiu II şi Premiu III pe fiecare ciclu de învăţământ (conform tabel de mai jos) şi 54 de premii speciale.

Nr. crt.Nume şi prenume elevUnitate de învăţământClasaPremiu
1Cârstea ŞtefaniaŞcoala Gimnazială Nr. 1 Poiana LaculuiVMP
Ciclul primar
2Tudor RebecaŞcoala Gimnazială Nr. 1 Poiana LaculuiIVI
3Gătejanu Maria AlexiaLiceul de Artă „Dinu Lipatti‟ PiteştiIIII
4Ştefan SofiaŞcoala Gimnazială „Tudor Vladimirescu‟,Structură Școala Gimnazială Nr. 2 PiteştiIIII
Ciclul gimnazial
5Dineţ Anemary CristianaŞcoala Gimnazială „Regina Maria‟ Curtea de ArgeşVII
6Stana Ştefan NicolaeŞcoala Gimnazială „Matei Basarab‟ PiteştiVIII
7Curteanu ŞtefaniaŞcoala Gimnazială Nr. 1 CorbeniVIII
Ciclul liceal
8Zaria AlexandruColegiul Naţional „Alexandru Odobescu‟ PiteştiIXI
9Alexandru Diana ElenaColegiul Naţional „Ion C. Brătianu‟ PiteştiIXII
10Blejdea Lorena AndreeaColegiul Economic „Maria Teiuleanu‟ PiteştiXIII

De asemenea, cu ocazia Zilei lui Piky, societatea şi-a deschis din nou porţile, în cadrul acţiunii Zilele Porţilor Deschise, în perioada 29 – 31 mai 2023 grupuri de elevi şi profesori având posibilitatea de a vizita Uzina de Apă Budeasa şi staţiile de epurare din Piteşti, Topoloveni şi/sau Costeşti.

Ziua Mondială a Apei, sărbătorită anual la data de 22 martie, este un eveniment care aduce în centrul atenţiei diferite aspecte legate de apă, de preocupările şi provocările în gestionarea resurselor de apă, având în fiecare an o temă distinctă.

Tema Zilei Mondiale a Apei pentru anul 2023 a fost: „Accelerarea schimbării“, referindu-se la urgentarea luării măsurilor în vederea rezolvării crizei apei potabile şi apei uzate şi la respectarea Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 6 – promisiunea că toată lumea va avea acces la apă şi canalizare până în anul 2030. Având denumirea „Fii tu schimbarea“, campania globală din anul 2023 a încurajat oamenii să ia măsuri în propriile vieţi pentru a schimba modul în care folosesc, consumă şi gestionează apa.

Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 6 este asigurarea disponibilității și a gestionării eficiente a apei pentru toți până în 2030. Dar astăzi, miliarde de oameni trăiesc în continuare fără apă sigură – gospodăriile, școlile, locurile de muncă, fermele și fabricile acestora luptând să supraviețuiască și să prospere. Grupurile marginalizate – femeile, copiii, refugiații, popoarele indigene, persoanele cu dizabilităţi și multe altele – sunt adesea ignorate și, uneori, se confruntă cu discriminare, atunci când încearcă să aibă acces la apă și să gestioneze apa sigură de care au nevoie.

Împreună cu accesul la canalizare, apa în condiţii de siguranţă stă la baza sănătății publice și, prin urmare, este esențială pentru dezvoltarea durabilă și pentru o lume stabilă și prosperă. (R.C, A.N)

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top