Deputatul Florin Roman, vicepreşedinte al PNL, acuză Partidul Social Democrat (PSD) de ”spălare de bani” şi de ”deturnare de fonduri”. Faptele ar rezulta dintr-un raport de control al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) privind modul în care au fost cheltuiţi banii primiţi din subvenţiile acordate partidelor politice.
Florin Roman a vorbit despre această chestiune într-o conferinţă de presă susţinută vineri, 8 martie, la Alba Iulia.
”Îi acuz deschis de spălare de bani şi deturnare de fonduri. Vă pun la dispoziţie o copie după actul de control a Autorităţii Electorale Permanente. Este principalul motiv pentru care PSD a schimbat în regim de urgenţă conducătorul Autorităţii Electorale Permanente şi şi-a pus acolo omul care de fapt se face responsabil de spălare de bani şi de deturnare de fonduri în special pentru bani negri pentru partid şi pentru plată la negru şi în alte cazuri prin firme a unor jurnalişti pe care îi vedeţi în studiourile centrale de televiziune, în special de la Antena 3 şi România TV care sunt prezentaţi ca şi analişti independenţi dar care beneficiază la greu de susţinerea financiară a Partidului Social Democrat”,
a spus Florin Roman.
Deputatul PNL a prezentat o serie de documente despre care a spus că fac parte dintr-o notă de informare a Autorităţii Electorale Permanente, după controlul la PSD. Potritiv acestora, în 2017 şi 2018, PSD a plătit sume importante de bani unor firme care ar avea legătură cu jurnalişti, în mod direct sau indirect. Documentul cuprinde şi o listă cu numele acestor firme, dar şi cu sumele plătite din subvenţii acestora. În documente se precizează sumele sunt aproximative, ”valoarea corectă fiind menţionată după finalizarea misiunii de control”.
De asemenea, nota de control amintește de faptul că soția celui propus de PSD la șefia AEP – Mircea Drăghici, a încasat prin firma sa, Absolut Top Media & More SRL, sume în valoare de peste 500.000 de lei din surse de finanțare publică. Firma a mai încasat peste 680.000 de lei de la partid, din surse private și alți 60.000 de lei i-a încasat Georgiana Drăghici pentru că a închiriat partidului o mașină.
Conform jurnaliștilor de la Adevărul, activitatea de control a fost suspendată la data de 23.01.2019 printr-o adresă semnată de preşedintele de atunci, Daniel Barbu. Acesta a demisionat din funcţie în februarie, motivând că va candida pentru un post de europarlamentar din partea ALDE. În 28 februarie, Birourile Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au aprobat destituirea directorului general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale din AEP, Toma – Bogdan Costreie, cel care a decis efectuarea controlului privind cheltuirea banilor publici de către PSD.