Renault Group anunță atingerea egalității salariale între angajații femei și bărbați, cu doi ani mai devreme față de obiectivul fixat

Angajat într-o politică de promovare a diversității și incluziunii, Renault Group își stabilise ca obiectiv atingerea egalității salariale în 2025.

• Grupul măsoară în fiecare an diferența salariului mediu pe post echivalent între angajații femei și bărbați, cu ajutorul indicatorului Gender Pay Gap.
• În 2023, Renault Group a reușit să ajungă la un ecart 0 % între salariile angajaților femei și bărbați, la nivel mondial, cu doi ani mai devreme decât își propusese.

Renault Group și-a propus eliminarea diferențelor salariale între angajații femei și bărbați în toate țările în care Grupul este prezent, aplicând în acest sens planuri de acțiuni specifice cu ocazia campaniilor anuale de majorări salariale. Prin măsurarea indicatorului Gender Pay Gap, echipele de Resurse Umane se asigură că ecartul se reduce permanent și că angajații, indiferent de gen, au o remunerare egală atunci când ocupă un post comparabil.

Convinși că diversitatea este unul din atuurile noastre, ne-am angajat de mai mulți ani într-o politică de creare a unui loc de muncă lipsit de orice discriminare, în care oricine să se simtă integrat(ă), respectat(ă) și valorizat(ă). Eliminarea diferenței de salarizare dintre femei și bărbați pe posturi egale, cu doi ani mai devreme față de obiectivul propus, demonstrează angajamentul echipelor Renault Group de a descoperi talentele și de a acționa într-un mod concret pentru promovarea egalității de gen la locul de muncă, una din prioritățile strategiei noastre pentru diversitate și incluziune” – François Roger, Director de Resurse Umane, Renault Group.

În aprilie 2021, Renault Group a creat, în cadrul Direcției de Resurse Umane, un departament dedicat diversității și incluziunii, în scopul creșterii performanței în rândul echipelor. Printre prioritățile stabilite se numără transformarea Renault Group într-un angajator de referință pentru femei – obiectiv care este acum atins.

La sfârșitul anului 2023, în cadrul Renault Group, femeile reprezintă 35 % din totalul persoanelor aflate într-o funcție de conducere și ocupă 27 % din totalul funcțiilor de manager. Acest ultim procent ar urma să crească până la 30 % în 2030, și să ajungă la 50% în 2050.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top