Societatea APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti, cu sediul în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, organizează concurs pentru ocuparea unui post de mecanic utilaj (buldoexcavatorist). Atribuţiile de bază ale postului de mecanic utilaj sunt următoarele:
- să exploateze utilajul în vederea realizării lucrărilor de excavare, nivelare şi consolidare a pământului sau a materialelor similare conform documentaţiilor tehnice;
- să asigure buna funcţionare şi întreţinere a utilajului respectând toate indicaţiile şi instrucţiunile tehnice.
Cerinţele şi condiţiile de participare la concurs sunt:
- studii medii (incluzând calificarea profesională în domeniu);
- permis de conducere categoriile B, C şi CE, valabil;
- disponibilitate pentru program flexibil;
- constituie avantaj deţinerea atestatului transport marfă valabil şi experienţa în exploatarea utilajelor de excavare/ nivelare/ compactare.
De precizat că acest concurs constă într-o probă scrisă şi un interviu.
Tematica pentru concurs cuprinde: exploatarea buldoexcavatorului în vederea realizării lucrărilor specifice, controlul şi îngrijirea zilnică a utilajului.
Bibliografia pentru concurs este:
- legislaţia rutieră,
- cartea tehnică a utilajului/ maşinilor pentru terasamente,
- manuale de specialitate pentru dobândirea calificării profesionale de maşinist utilaje cale şi terasamente.
Documentele necesare pentru înscrierea la concurs pentru ocuparea postului de mecanic utilaj sunt: CV, Consimțământ și Informații la colectarea datelor cu caracter personal direct de la persoana vizată (se descarcă de pe site-ul societății, secțiunea „Clienți – Formulare‟), copii după actul de identitate, actele de calificare şi permisul de conducere .
Acestea se vor depune la ghişeul unic al societăţii situat în municipiul Piteşti, bulevardul I.C. Brătianu nr. 24A, judeţul Argeş, sau pe adresa de e-mail contact@apa-canal2000.ro, până la data de 06.08.2024, inclusiv, ora 16.00.
Informaţii suplimentare puteți afla la telefonul 0248.217.399, în zilele lucrătoare, între orele 08.00 – 16.00.