Școala de Valori, alături de Grupul Holcim România, lansează a III-a ediție a proiectului „Profesii Bine Cimentate”

Profesii-Bine-Cimentate_2-Copie-696x391

120 de studenți vor avea oportunitatea de a descoperi industria cimentului în cadrul proiectului Profesii Bine Cimentate, desfășurat de Școala de Valori și Holcim România

●      Studenții din anii II, III și IV de la facultățile tehnice din nouă centre universitare se pot înscrie în proiect;

●      Participanții vor beneficia de șase ateliere de dezvoltare personală, șapte ateliere tehnice, o vizită în punctele de lucru Holcim;

●      32 de participanți vor descoperi domeniul tehnic printr-un program de internship.

Școala de Valori alături de Grupul Holcim România lansează a III-a ediție a proiectului „Profesii Bine Cimentate”, cu scopul de a facilita integrarea pe piața muncii a studenților cu profil tehnic, de a face cunoscută tinerilor cariera în domeniul construcțiilor, dar și pentru a le prezenta oportunitățile de dezvoltare profesională și personală.

Proiectul se adresează studenților din anii  II, III și IV de la facultățile tehnice și masterat din următoarele centre universitare: București, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Craiova, Iași, Oradea, Petroșani, Pitești și Timișoara, și care studiază următoarele specializări: Chimie și Inginerie Chimică, Inginerie Mecanică, Electronică și Automatizări, Inginerie Minieră, Construcții Civile și Industriale, Căi Ferate Drumuri și Poduri, SSM & Mediu, Electromecanică & Electrică și Energetică. Studenții  se pot înscrie în proiect până pe 26 februarie 2023, accesând pagina proiectului aici.

În perioada înscrierilor, tinerii care sunt pasionați de domeniul tehnic și vor să afle mai multe despre cum este să fii angajat, ce oportunități sunt pe piața muncii, dar și despre inovațiile din sectorul construcțiilor, pot să participe la trei webinarii online cu profesioniști ai Grupului Holcim România și din mediul academic.

Cei 120 de participanți selectați își vor dezvolta abilitățile personale prin intermediul celor șase ateliere de soft skills, precum: Valori personale și universale, Inteligență Emoțională, Branding Personal, Viitorul locurilor de muncă în industria cimentului și egalitatea de gen, Intraprenoriat și Eficiență personală.

Alina Cristea, Manager CSR și Programe Educaționale în cadrul Grupului Holcim România: „Educația este un pilon important din strategia noastră de sustenabilitate, iar proiectul Profesii Bine Cimentate s-a dovedit un real catalizator de potențial pentru studenții cu profil tehnic. Ne bucurăm să continuăm misiunea noastră și în acest an, asigurând, ca de fiecare dată, oportunitatea ca unii dintre tinerii prezenți în program să devină ulterior colegii noștri, urmând o carieră într-o industrie extrem de competitivă și dinamică.”

Profesioniștii din cadrul Holcim România le vor fi alături participanților în șapte atelierele de technical skills, acolo unde își vor corela cunoștințele dobândite în facultate cu cerințele din domeniul tehnic. Atelierele tehnice vizează: Ingineria Chimică, Mine, Mecanică, Automatizări, Producție Betoane & Agregate, Prefabricate & BCA, SSM & Mediu.

Profesii Bine Cimentate este un program complementar ce integrează ateliere de dezvoltare personală și atelierele tehnice desfășurate la punctele de lucru Holcim România. Atelierele de dezvoltare personală sunt gratuite și susținute de traineri cu experiență în domeniu, din echipa Școala de Valori. Rolul atelierelor este de a le oferi studenților contextul de a-și descoperi abilitățile și talentele pentru viitoarea carieră. Atelierele tehnice vin în completarea celor de dezvoltare prin componenta practică. Studenții petrec cinci zile la unul dintre punctele de lucru Holcim alese de ei, alături de specialiști, unde pun în practică ceea ce învață la facultate. De asemenea, ei învață cum funcționează o fabrică de ciment, ce roluri cheie îndeplinesc specialiștii Holcim și văd întregul proces de producție al cimentului”, menționează Crina Bonea, manager de proiect, Școala de Valori.

La final celor două sesiuni de ateliere, 32 de studenți vor avea oportunitatea de a participa în perioada 15 iulie – 15 octombrie la un program de internship plătit. Studenții vor fi ghidați de către un mentor din departamentul ales pentru practică. Pe parcursul programului, ei vor beneficia și de cazare sau de o indemnizație pentru costul chiriei. Programul de internship va viza următoarele specializări: Chimie și Inginerie Chimică, Inginerie Mecanică și Mecatronică, Electronică și Automatizări, Inginerie Minieră, Construcții Civile, Drumuri, Poduri și Căi Ferate, Sănătate și Securitate în Muncă, Mediu și Construcții & Chimie (silicați). Participanții își vor desfășura activitatea la Aleșd, Câmpulung și punctele de lucru Somaco.

În ediția anterioară, 100 de studenți au participat la atelierele de dezvoltare personală, iar în a doua etapă, 30 de studenți au înțeles ce înseamnă domeniul tehnic prin participarea la atelierele desfășurate de profesioniștii Holcim. 15 studenți au urmat programul de internship. Cei mai mulți dintre aplicanții de anul trecut și-au dorit să aprofundeze noțiunile teoretice predate la facultate, să învețe lucruri noi din domeniul studiat, dar și să înțeleagă ce înseamnă o carieră în domeniul tehnic.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!