USR, singurul partid care a votat împotriva pensiilor speciale

USR-press-logo

Comunicat de presă – 28.03.2023

Senatorii USR au fost singurii care au susținut, astăzi, la dezbaterea din comisii, trecerea întregului sistem de pensii pe baza contributivității și eliminarea pensiilor speciale nesimțite acordate, fără niciun criteriu rațional sau economic, unui număr restrâns de persoane.

Guvernul și Coaliția PSD-PNL-UDMR sacrifică fără nicio remușcare miliarde de euro din PNRR pentru dezvoltarea României de dragul păstrării sistemului de speciali.
Dezbaterea comună a comisiilor juridică, de muncă și pentru apărare din Senat de astăzi a fost un simulacru, în condițiile în care președinții de comisii nu au consemnat cine a votat PENTRU proiectul de lege al Guvernului, proiect care doar mimează eliminarea pensiilor speciale.

există o miză electorală a acestei dezbateri, care s-a văzut și în acest proiect legislativ al Guvernului.
„Guvernanții au preferat să-și mențină specialii și să nu-i deranjeze, în defavoarea celor 5 milioane de oameni care iau pensii potrivit cu cât au muncit. Este revoltător că și la acest moment au preferat să pună pensii speciale în acest proiect, în loc să le elimine. Au rămas pensiile pentru primari, pentru viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți, proiect pe care noi îl avem de doi ani în Parlament și pe care-l țin blocat, la sertar”

„PSD și PNL nu au avut curaj nici măcar să ridice mâna să voteze pentru pensiile speciale, la vedere. Nu putem să ne permitem, ca țară, să avem unii cetățeni mai speciali decât alții. În sală au fost exprimate două poziții clare: pe de o parte USR, care a spus fără speciali, și coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR, care a încercat doar să cosmetizeze legea, poate-i mai scapă pe ai lor, pe speciali”, a declarat Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat.
Senatoarea USR Simona Spătaru, președinta Comisiei pentru constituționalitate din Senat, a arătat că există o miză electorală a acestei dezbateri, care s-a văzut și în acest proiect legislativ al Guvernului.
„Guvernanții au preferat să-și mențină specialii și să nu-i deranjeze, în defavoarea celor 5 milioane de oameni care iau pensii potrivit cu cât au muncit. Este revoltător că și la acest moment au preferat să pună pensii speciale în acest proiect, în loc să le elimine. Au rămas pensiile pentru primari, pentru viceprimari, președinți de consilii județene și vicepreședinți, proiect pe care noi îl avem de doi ani în Parlament și pe care-l țin blocat, la sertar”, a spus Simona Spătaru.
Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru în Comisia de muncă din Senat, a făcut referire la modul halucinant în care reprezentanții PNL-PSD au condus ședința, „abuzând democrația: „Ce am văzut azi în comisiile reunite reprezintă o pată neagră în istoria Parlamentului. Coaliția a arătat ce înseamnă real expresia «Suntem la putere, facem ce vrem», iar lucrul acesta este extrem de periculos”.
USR va vota împotriva proiectului de lege propus de Guvern, care nu desființează nicio pensie specială și nu trece nicio pensie specială pe principiul contributivității, ceea ce va duce la pierderea a cel puțin 1,4 miliarde de euro din PNRR.

Foto: descriptiv

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!