În ședința ordinară a Consiliului Local Pitești, care a avut loc joi, 22 noiembrie 2018, a fost luată în discuție retragerea titlului de „Cetețean de onoare al municipiului Pitești”, acordat fostului preşedinte al Consilliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu.
Propunerea a aparținut grupului consilierilor liberali, în frunte cu Narcis Sofianu. Motivarea acestei inițiative se bazează pe o prevedere din regulamentul de acordare a titlurilor, în care se stipulează că disticţia poate fi retrasă dacă persoana în cauză a fost condamnată definitiv şi irevocabil. Constantin Nicolescu a fost condamnat definitiv pentru fraudare de fonduri europene.
Primarul Constantin Ionică a spus că Nicolescu a făcut foarte multe pentru Argeș, că este o persoană iubită de argeșeni, n-a făcut crime împotriva umanității sau fapte deosebit de grave, astfel că retragerea titlului nu se impune.
După o scurtă polemică în privința modalității de vot – în final fiind aleasă varianta votului secret, la finalul ședinței, consilierii locali și-au exprimat opțiunile.
Așa cum era de anticipat, rezultatul votului a fost favorabil lui Constantin Nicolescu, 12 consilieri votând împotriva retragerii titlului, iar 9 pentru.