Alina Gorghiu a preluat, interimar, funcția de președinte al Senatului

alina_citu

Liberalul Florin Cîţu a decis, miercuri, să demisioneze din funcția de președinte al Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie. Demisia lui Florin Cîțu vine în urma criticilor legate de coaliția de guvernare. Conducerea interimară a Senatului va fi preluată de argeșeanca Alina Gorghiu, actual președinte al organizației PNL Argeș.

Cîțu a confirmat într-o declarație de presă că a demisionat de la șefia Senatului după ce colegii săi nu au fost de acord cu declarațiile privind măsurile guvernamentale.

„Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia, mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului, este o funcţie politică, binenţeles că în aceste condiţii, nu am vrut să îi pun în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului şi am decis, am luat această decizie personal, repet, pentru a nu crea probleme Partidului Naţional Liberal”, a declarat Cîțu. Întrebat de jurnaliști pe cine a supărat atât de tare încât i s-au luat toate funcţiile, Florin Cîţu a răspuns: ”PSD. PSD este, sunt cei pe care i-am supărat, dar repet, trebuie să ne uităm la rezultatele acestei guvernări. (..) Eu vă spun că doar pe ei i-am supărat”. (Maria Oprescu)

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top