BIOM24 – BIENALA DE ARHITECTURĂ OLTENIA – MUNTENIA: PREMIEREA ȘI EXPOZIȚIA CELOR MAI BUNE PROIECTE, ÎN CADRUL ZILELOR MUNICIPIULUI PITEȘTI!

f_350_200_16777215_00_images__2017_03martie_Bienala_de_Arhitectura_Olteni_Muntenia_2024

Organizată de către Filiala Argeș a Ordinului Arhitecților din România, tema ediției 2024 a Bienalei de Arhitectură Oltenia-Muntenia (BIOM24) este „RECENT”. Asociat lansării expoziției celor mai bune proiecte din ultimii ani, reunind 10 județe din Oltenia și Muntenia, Filiala Argeș dorește să atragă atenția asupra unor calități arhitecturale ale fondului construit recent (adică de după război) și asupra felului în care aceste calități pot fi afectate de programele de eficientizare energetică.

În acest scop, au fost selectate mai multe clădiri și zone emblematice ale Piteștiului de după război pentru acțiuni publice care să atragă atenția asupra unor valori locale: Clădirea CJ Argeș, proaspăt renovată, clădirea Casei Universitarilor (fostul restaurant Panoramic), renovată, dar neutilizată încă la potențialul ei real, și cartierul Calea București (1962-1964), care a trecut prin mai multe etape de renovare, și care merită recunoscut pentru calitățile sale.

Programul evenimentelor deschise publicului, în cadrul acestei ediții desfășurate sub egida Zilelor Municipiului Pitești, este următorul:

  • Conferințele juriului Bienalei, Mihael Desman (din Slovenia) și Ilinca Mănăilă (din Elveția, de origine română), care vor vorbi despre renovări de clădiri rezidențiale și publice din portofoliile proprii de lucrări – sala de conferințe a Consiliului Județean Argeș, sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 10:30.
  • Festivitatea de premiere a celor mai bune proiecte din ultimii ani din Filialele asociate pentru realizarea Bienalei: 4 filiale ale Ordinului Arhitecților din România, care acoperă 10 județe din Oltenia și Muntenia. Festivitatea va avea loc la Casa Universitarilor din Pitești (Bd. Eroilor, nr. 4, colț cu str. Teilor), sâmbătă, 18 mai, de la ora 17:00. Expoziția va fi deschisă publicului până la ora 1:00 a.m., în noaptea muzeelor (18-19 mai), și va putea fi vizitată până pe 26 mai.
  • Turul cartierului Calea București, deschis publicului, poate cel mai plăcut cartier al Piteștiului construit după război. Turul va fi efectuat împreună cu elevi ai claselor de arhitectură de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” și va pune în discuție tema unei moșteniri arhitecturale, dincolo de noțiunea de monument istoric, și conectarea acestei moșteniri cu sustenabilitatea fondului construit. Turul va avea loc marți, 21 mai, între orele 10:30 și 11:30, cu punct de întâlnire Business Forum Pitești, la statuie.

Compartimentul Comunicare
Primăria Municipiului Pitești

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top