Consiliul Județean va transfera 850.000 de lei la DGASPC Argeș

Bani_DGASPC

În ședința de săptămâna trecută a CJ a fost aprobat transferul unei sume de 850.000 de lei de la Centrul Județean de Cultură și Arte la DGASPC Argeș. Rectificarea de buget a fost impusă de necesitatea asigurării unor cheltuieli urgente solicitate de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, cheltuieli impuse de creșterea valorii alocației zilnice de hrană pentru consumurile colective din instituțiile de asistență socială de la 16,6 lei/zi la 22 de lei/zi.

Astfel s-a asigurat o parte din cheltuielile solicitate, prin transferul de la Cultură, unde au fost făcute reduceri.

„Așa cum am menționat încă de la începutul acestui mandat, una dintre prioritățile mele este aceea de a crește nivelul actului cultural, având însă grijă și de zona financiară, adică realizând economii. Altfel spus, mi-am dorit o eficientizare și pe zona de Cultură. Știu, au fost mulți care s-au răsculat, care au comentat, care ne-au criticat. În aceste momente însă, viziunea conducerii Consiliului Județean Argeș, pe care am dorit-o implementată și în instituțiile de cultură pe care le avem în subordine, și-a dovedit, până acum valabilitatea.

Acum, din economiile făcute la Centrul Județean de Cultură și Arte, am putut transfera 850.000 de lei către DGASPC pentru a acoperi nevoile urgente ale unora dintre argeșeni, deși guvernul ar fi fost obligat să asigure finanțarea pentru acele nevoi. Nu ne plângem însă, suntem mulțumiți că am reușit să găsim soluții și să asigurăm fondurile ncesare”, a precizat Adrian Dumitru Bughiu.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top