CURTEA DE ARGEȘ: Se lucrează în ritm alert la podul peste pârâul Valea Iașului

pod-lukoil-1-1536x864

Se lucrează intens la refacerea podului de peste pârâul Valea Iașului, de lângă benzinăria Lukoil din Curtea de Argeș! Potrivit spuselor șefului Biroului Investiții din Primăria Curtea de Argeș, Gheorghe Greavu, acesta firmă că până la finalul a.c. podul va fi gata.

”Constructorul spune că pe la început de decembrie lucrările ar fi gata, dar termenul este 31 decembrie, însă se vor încadra cu siguranță. Se lucrează în ritm susținut!”, ne-a declarat șeful de la Investiții. De asemenea, vă reamintim că în luna august 2020, Primăria Curtea de Argeş a scos la licitaţie un contract pentru „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare pod peste pârâu Valea Iașului”, cu o valoare estimată de 2.052.584,25 lei (fără TVA). 

Conform sistemului electronic de achiziţii publice, SICAP, câştigătoarea licitaţiei (a doua oară, după ce contestaţia depusă a avut decizie favorabilă contestatarilor) a fost asocierea COMESAD DRUMURI SRL -REPARAŢII MODERNIZĂRI RETEHNOLOGIZĂRI ARGEŞ -CENTRUL DE PROIECTARE ŞI CONSULTANŢĂ RUTIERĂ – BEST PROIECT PREST SRL , iar valoarea contractului este de 1895404.18 lei, plus TVA, cu vreo sută de mii de lei mai puţin decât valoarea estimată de autoritatea contractantă (Primăria). Contractul a fost semnat pe 7 iulie 2021. (Răzvan CIOBANU)

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!