EMINESCIANA 2.0 – Spectacol multimedia dedicat împlinirii a 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, la Filarmonica Pitești

175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, celebrați de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga printr-o serie de 14 spectacole multimedia realizate după un concept original, în cadrul unui turneu național organizat cu susținerea Ministerului Culturii.

În data de 6 iunie 2025, începând cu ora 19, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor oferi publicului prezent în sala Filarmonicii Pitești, ocazia de se bucura de experiența inedită a unei producții multimedia realizată după un concept prezentat în premieră în România și dedicat liricii eminesciene și universalității culturii române.

Formatul evenimentului se bazează pe proiecția unei serii de 6 videoclipuri realizate de cei doi muzicieni în anul 2021 alături de mari nume ale scenei dramatice românești: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Cristina Deleanu, Eugen Cristea, Simona Vintilă, cărora li se adaugă îndrăgitul producător de televiziune britanic Charlie Ottley.

Materialele video prezentate cuprind, într-o fascinantă și foarte originală punere în imagine semnată de regizoarea Anca Colțeanu, poeme eminesciene celebre, recitate fiecare într-o altă limbă și filmate împreună cu cei doi muzicieni în cadre diverse, impresionante, de la pădurile înzăpezite ale Bucegilor la câmpiile aurii din Bărăgan și palatele Bucureștiului, însoțite de efecte speciale și, desigur, punând în lumină imensa valoare dramatică a recitatorilor. Aceste materiale video vor fi proiectate în alternanță cu interpretări LIVE ale celor doi artiști care vor prelua temele muzicale din clipuri pentru a le continua într-o evoluție sonoră inedită, urmând o traiectorie dramatică bine stabilită și deosebit de complexă, trasată de conținutul și expresia capodoperelor eminesciene, pentru a se întoarce apoi în cadrul vizual virtual al unui nou poem. De-a lungul acestei călătorii între imagini și muzică, pubicul va putea asculta cunoscutele poeme „La steaua”, „O, rămâi”, „Trecut-au anii”, „Ce te legeni” sau „Ce-ți doresc eu ție?” în variantele lor din limbile ebraică, franceză, engleză sau germană, însoțite de pagini muzicale semnate de compozitori români ce împart în bună măsură aceeași infuență culturală ca traducerile prezentate: Hilda Jerea, Walter Klepper, George Enescu, Alfonso Castaldi, Liana Alexandra. Astfel, sub o denumire sugestivă pentru îmbinarea dintre elemnetele culturale autentice și perspectiva modernă, Diana Jipa și Ștefan Doniga promit o experiență unică, deosebit de complexă, adaptată cerințelor publicului actual și dedicată, ca toate celelalte concepte semnate de cei doi muzicieni, promovării valorilor culturii române.

Programul turneului cuprinde spectacole în 14 localități din România: Zalău, Botoșani, Ipotești, Dumbrăveni, Fălticeni, Piatra Neamț, Focșani, Brăila, Tecuci, Pitești, Slobozia, Giurgiu, Breaza și Buzău.

Alături de susținerea Ministerului Culturii, turneul se bucură de valorosul sprijin al Societății Române de Radiodifuziune prin Canalul Radio România Muzical și de parteneriatul instituțiilor de cultură și de învățământ implicate în organizarea evenimentelor: Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj, Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani și Consiliul Județean Botoșani, Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipotești, Centrul Cultural „Eugen Simion” Dumbrăveni, Asociația „Fălticeni Cultural”, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” din Piatra Neamț și Consiliul Județean Neamț, Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani și Primăria Municipiului Focșani, Ateneul Tecuci prin Fundația „Pelin”, Școala Gimnazială de Arte „Vespasian Lungu” din Brăila și Primăria Municipiului Brăila, Filarmonica Pitești, Centrul Cultural „Ionel Perlea” Ialomița, Centrul Cultural Local „ION VINEA” Giurgiu, Centrul Cultural „Ion Manolescu” din Breaza, Liceul de Arte „Margareta Sterian” și Teatrul „George Ciprian” din Buzău.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!