Expoziție de excepție organizată la Biblioteca Județeană Argeș – 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria

expo - biblioteca - colaj

Inaugurată de Ziua Regalității, pe 10 mai, expoziția „Regele Ferdinand I Întregitorul și Regina Maria, în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“Argeș cuprinde facsimile după cărți poștale circulate sau necirculate, ilustrații din albume editate de Muzeul Militar sau Muzeul Național al României, cărți – „Două portrete“ (autor Principesa Martha Bibescu), „Ferdinand și Banatul. Album comemorativ“, „Memorial des Allies“ (volum monumental, ce cuprinde gândurile și impresiile conducătorilor sau demnitarilor din cele 30 de state participante la Primul Război Mondial), „Marea frescă a Ateneului Român“- autor, pictorul piteștean, Costin Petrescu).

Expoziția ne prezintă, în mod incitant, viața de familie a celor doi suverani, pasiuni (participarea M.S. Ferdinand la vânători organizate), viața publică a familiei regale (vizite la „Industria Lânei“ sau la Uzinele de Fier de la Reșița, inaugurări, deschiderea expoziției zootehnice de la Timișoara), implicări în acțiuni umanitare de strângere de fonduri pentru construirea unor dispensare și pregătirea unor infirmiere rurale – „Dați Reginei voastre pentru copii țărei!“, inițiată de Regina Maria; dar și implicarea deplină a celor doi suverani, în timpul Primului Război Mondial: prezența pe front, în tranșee, a regelui Ferdinand, decorarea soldaților distinși în luptă la Mărăști, Mărășești și Oituz, susținerea morală și alinarea suferințelor răniților de către Regina Maria, prezentă în aceste fotografii, în uniforma de infirmieră a Crucii Roșii.

Organizată cu ocazia împlinirii în 2022, a 100 de ani de la încoronarea suveranilor la Alba Iulia, ca „regi ai tuturor românilor“, expoziția realizată de Gabriela Tomescu, bibliotecar în cadrul Secției Colecții Speciale, a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș, se dorește a fi un omagiu pentru ceea ce au realizat Regele Ferdinand și Regina Maria, împreună cu clasa politică de atunci, și anume- visul de aur al românilor- unirea tuturor teritoriilor locuite de români și realizarea României Mari.

Expoziția poate fi vizitată de cei interesați, în perioada 10 mai – 30 iunie 2022, în holul instituției, la etajul al II-lea.

Gabriela Tomescu, Colecții Speciale Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu“ Argeș

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!