Conform declarațiilor președintelui PSD Argeș, Ion Mînzînă, decizia PSD de a nu mai participa la negocierile pentru formarea guvernului este o decizie asumată și justificată. Este limpede că ne confruntăm cu o divergență semnificativă între viziunea PSD și cea a altor formațiuni politice.
Ion Mînzînă: ’’Nu putem accepta să renunțăm la viziunea economică și administrativă a PSD și am considerat că, prin această retragere, putem da ocazia partidelor de dreapta să formeze un guvern care să vină în Parlament cu un proiect de buget și să ieșim astfel din blocajul politic în care ne aflăm. PSD nu are de ce să mai stea la masa negocierilor cu reprezentații unor partide care manifestă sindromul multiplei personalități. Ce poți să faci atunci când stai la masă cu cineva care te înjură? Ori faci la fel, ori pleci!
Cum să ai încredere în cineva care una spune când vorbește cu tine și cu totul altceva atunci când vede un microfon în față. Sunt sătul și de declarațiile unor infantili care cred că guvernarea este o joacă în curtea școlii! Nu am fost de acord să mergem la guvernare cu USR! Sub nicio formă nu văd cum colegii mei din Argeș ar putea accepta să îi avem ca parteneri pe unii care, de când au fost inventați, au avut ca unic discurs jignirea și atacul la adresa PSD!
Îmi pare rău să spun, dar cred că decizia PSD să iasă de la masa unui viitor guvern este singura variantă!
Am acceptat, în ciuda viziunii total opuse, să intrăm la guvernare după dezastrul lăsat în urmă de guvernul PNL-USR pentru că am înțeles cu toții că, dacă PSD nu își asuma acest demers, țara ar fi intrat în haos și nu ne-am permite acest lucru.
Cea mai mare parte a deficitului actual este creat de împrumuturile absurde ale guvernului PNL-USR!
PSD s-a împrumutat doar pentru investiții, mai ales în infrastructură, iar acești bani revin în economie! Cu Marcel Ciolacu premier, România a avut creștere economic an de an! Dacă PNL a uitat acest lucru, să își întrebe ministrul de Finanțe! Așa-zișii urmași ai Brătienilor uită că și din cauza atacurilor josnice primite din partea lor, rezultatul alegerilor a fost cel care a fost! Lumea s-a săturat de bălăcăreală și circotecă politică și oamenii au transmis, prin vot, un mesaj clar. Văd că nici PNL și nici USR nu au înțeles acest mesaj și au mimat negocierile!
PSD consideră că în contextul economic și social actual, guvernarea trebuie să fie asumată de o coaliție stabilă, bazată pe încredere reciprocă și obiective clare. Lipsa unui astfel de cadru face imposibilă participarea PSD fără a risca să devină un partener de circumstanță într-un proiect nesustenabil. Nici nu știu dacă mai are rost să amintesc de faptul că, în Argeș, coaliția care a guvernat România nici măcar nu a existat! Din contră! PNL-ului nu că i-a fost silă, ca să citez dintr-un liberal de vază, să stea la masa discuțiilor cu PSD Arges, ci a fost cel mai aprig adversar al investițiilor din județ! Să nu credeți că am uitat cum PNL a blocat o jumătate de an zeci de primării din Argeș și investiții majore pe fonduri europene în spitale! Am câștigat definitiv procesul cu prefectul PNL de Argeș, dar vom vedea câte primării vor reuși să mai achite datoriile pentru cofinanțări. Spre deosebire de PNL, care în toată campania electorală a atacat PSD, dar a rămas la guvernare, decizia noastră este una demnă și clară: nu ne ținem cu dinții de scaune! Vom vota un guvern de dreapta!
Așadar, voi ăștia cei plini de silă, puneți mâna la muncă! Să vedem de ce sunteți în stare! Am o singură mențiune: aveți grijă să finalizați investițiile începute în Argeș, pentru că sunt proiecte vitale și pentru județul nostru, și pentru România!’’.