Liberalul Ion Soroaia – noul primar al comunei Mușătești

Ion_Soroaia

Românii cu drept de vot și-au ales duminică, 9 iunie, primarii, consilierii locali și municipali, europarlamentarii și președinții consiliilor județene. Prezenţa la urne pe ţară la alegerile locale a fost, duminică, până la ora 22.00, de 49,95%, conform datelor transmise de Biroul Electoral Central.
În comuna argeșeană Mușătești, conform rezultatelor oficiale publicate, candidatul PNL, Ion Soroaia, l-a învins pe primarul Constantin Oancea (PSD).

Soroaia a obținut 897 de voturi (48,54%). Fostul primar, Constantin Oancea a avut 798 de voturi (43,18%). Au urmat Ramona-Elena Radu (AUR) – 67 de voturi (3,63%), Marius Murăreci (MRS) – 39 de voturi (2,11%), Radu Budan – 27 de voturi (1,46%) și Ion Uță – 20 de voturi (1,08%).
„Le mulțumesc cetățenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Lupta nu a fost nici pe departe una ușoară. Victoria mea este victoria fiecăruia dintre voi, o reflectare a dorinței noastre pentru un viitor prosper. Sunt onorat şi obligat să continui în următorii 4 ani munca pentru siguranţa unui trai mai bun! Vreau ca Mușătești să devină o comunitate modernă și funcțională, în care fiecare locuitor să se simtă în siguranță și să beneficieze de servicii publice de calitate”, a declarat primarul Ion Soroaia.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top