Mesaje ale liderilor politici, de Ziua Drapelului Național

drapel-romania-inquamfoto-850x567

Președintele, premierul și ministrul Apărării au transmis mesaje, duminică, de Ziua Drapelului Național.

“26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătate deosebită pentru România şi ne oferă prilejul de a ne manifesta respectul faţă de unul dintre simbolurile fundamentale ale identităţii şi unităţii naţionale”, susține șeful statului.

“Tricolorul reprezintă un liant puternic între prezent, trecut şi viitor, iar arborarea drapelului nostru la ceremoniile care marchează evenimente istorice şi la competiţiile sportive naşte, în inimile românilor, sentimentul profund de apartenenţă la ţară şi neam. Aducem un pios omagiu tuturor înaintaşilor noştri, eroi care au luptat şi s-au jertfit pentru o ţară independentă, suverană, unitară şi indivizibilă. Drapelul ne reaminteşte, în mod simbolic, de valorile fundamentale ale naţiunii noastre, afirmate, promovate şi protejate cu consecvenţă de către românii din ţară şi de pretutindeni. România este un stat modern, guvernat de principii democratice, parte a marii familii euroatlantice. Consolidarea profilului ţării noastre în NATO şi în Uniunea Europeană, precum şi în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii constituie priorităţile strategice ale politicii externe şi de securitate ale ţării noastre.

Astăzi, privim cu mândrie la Drapelul Naţional şi reflectăm cu recunoştinţă la istoria pe care o poartă cu sine! La mulţi ani, România! La mulţi ani Tricolorului nostru!”, a adăugat Klaus Iohannis în mesajul său.

“Adoptat ca simbol al naţiunii în timpul Revoluţiei de la 1848,Drapelul tricolor este parte a identităţii noastre naţionale, alături de Stema României şi de Imnul Naţional. Martor al formării şi transformării României în statul democratic european de astăzi, Drapelul Naţional simbolizează unitatea şi continuitatea noastră ca popor, prin prezenţa perpetuă a celor trei culori – roşu, galben şi albastru – pe steagul purtat de români cu prilejul unor momente importante ale istoriei. Tricolorul este, totodată, un simbol al rezistenţei noastre naţionale, fiind purtat în luptă de eroii care au apărat de multe ori cu preţul vieţii pământul ţării, notează premierul Nicolae Ciucă.

“Respectul faţă de simbolurile naţionale înseamnă respect faţă de acest trecut cu care ne mândrim ca popor, în România de astăzi, membră a Uniunii Europene şi partener puternic şi respectat în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Tricolorul românesc este arborat acum alături de drapelele naţionale ale celorlalte state din această mare familie a democraţiei şi securităţii. Vedem acum că sunt creditate cu încredere de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi eforturile noastre de a vedea arborat Tricolorul alături de steagurile ţărilor dezvoltate ale lumii. Ca fost militar de carieră, am luat parte la mai multe misiuni în teatrele de operaţii în afara ţării. Dincolo de momentele dificile inerente în astfel de misiuni, prezenţa Tricolorului în bazele în care eu şi colegii ne desfăşuram activitatea însemna legătura cu România şi ne motiva să ne reprezentăm ţara cu responsabilitate şi profesionalism.

Tricolorul ne dă sentimentul de siguranţă în orice colţ al lumii ne-am afla şi l-am zări. A dat curaj înaintaşilor noştri, ne-a unit în momente dificile ale istoriei şi ne face să ne simţim mândri ori de câte ori arborarea lui marchează succesul unui român. Datoria noastră este să cinstim simbolurile naţionale, să transmitem noilor generaţii respectul pentru ele şi să înălţăm Tricolorul pe cele mai selecte catarge ale lumii!”, a punctat șeful executivului. La rândul său, ministrul Apărării a transmis un mesaj de apreciere pentru toţi cei care îşi servesc ţara, în special pentru militarii care îndeplinesc misiuni în ţară sau peste hotare, îndemnându-i pe toţi românii să arboreze cu mândrie tricolorul.

“În astfel de momente, în care securitatea ţării, a regiunii, a continentului şi a lumii întregi este ameninţată de provocări fără precedent, transmit tuturor celor care îşi servesc ţara sub drapel, în special militarilor aflaţi, astăzi, în misiuni în ţară ori peste hotare, precum şi celor care se află în rezervă ori retragere, dar gata oricând să-şi facă datoria, gânduri bune, de recunoştinţă şi apreciere. De Ziua Drapelului Naţional, care este o sărbătoare a noastră, a tuturor, îi îndemn pe toţi compatrioţii noştri care simt şi trăiesc româneşte, oriunde s-ar afla, să arboreze cu mândrie tricolorul românesc!”, declară Vasile Dîncu, potrivit unui comunicat.

Ministrul aminteşte faptul că duminică se împlinesc 174 de ani de când Guvernul provizoriu al Ţării Româneşti stabilea, prin Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848, drept drapel flamura în culori – albastru, galben, roşu, pe care era înscrisă deviza revoluţionară “Libertate, Dreptate, Frăţie”.

“Alegerea drapelului în aceste culori ca simbol naţional nu fusese întâmplătoare. Cele trei culori au fost folosite de români, pe flamurile de luptă, ori în alte ocazii, cu mult înaintea veacului revoluţionar. Tocmai de aceea, pandurii lui Tudor l-au folosit la 1821, iar la 1848, în vâltoarea revoluţiei care a cuprins aproape întreaga Europă, paşoptiştii români aflaţi la Paris se identificau vizual prin drapelul albastru, galben şi roşu. Deşi guvernul revoluţionar provizoriu de la Bucureşti nu avea să supravieţuiască pentru multă vreme, drapelul tricolor adoptat de acesta prin chiar primul său decret avea să se impună pentru totdeauna drept simbol al tuturor românilor, uniţi în jurul său cu dragoste de ţară, mândrie, dorinţă de unitate şi independenţă. În anii care au urmat, tricolorul românesc a fost purtat spre redutele Plevnei, Griviţei şi Smârdanului de bravii luptători de la 1877-1878, de unde, încărcaţi de glorie, au vestit lumii că Ţara Românilor este liberă şi independentă”, spune Vasile Dîncu.

“Steagul e tot de-odată, trecutul, prezentul şi viitorul ţării; întreaga istorie a României! Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate datoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind în acele două cuvinte săpate pe vulturii români: Onoare şi Patrie!”, spunea domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1863, la înmânarea primelor drapele de luptă unităţilor militare ale Principatelor Unite.

“Militarii români au purtat întotdeauna cu mândrie însemnele drapelului naţional, văzând în acesta, aşa cum spunea tot Alexandru Ioan Cuza, întreaga naţiune, Patria pentru care nu au ezitat să se sacrifice. Tuturor eroilor căzuţi sub faldurile drapelului tricolor, ştiuţi ori neştiuţi, care îşi dorm somnul de veci în pământ românesc sau în alte colţuri ale lumii unde s-au purtat bătălii, le datorăm respect şi veşnică amintire. Armata noastră, care îşi croieşte, cu impetuozitate, drum către modernitate, reprezintă pavăza naţiunii noastre. Încrederea românilor în puterea de sacrificiu a militarilor noştri a fost şi va rămâne întotdeauna un imbold pentru fiecare ostaş de a-şi oţeli braţul şi a-şi desăvârşi priceperea, astfel încât chemarea ţării sub drapel să îl găsească întotdeauna pregătit să îşi facă datoria, chiar cu preţul vieţii”, adaugă șeful MApN, informează Europa FM.

FOTO: Inquam Photos

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!