Nicolae Georgescu, deputat PSD de Argeș: „Lăsați jocurile politice pentru altădată! Acum chiar nu e momentul!”

n-georgescu-jocuri-politice

Deputatul PSD de Argeș Nicolae Georgescu susține că, dată fiind situația critică pe care o traversează întreg Mapamondul, nu mai e vreme de dispute politice, ci de conlucrare pentru a găsi cele mai bune soluții de ieșire din criză.

„Am un mesaj pentru colegii din coaliție. Îi rog să lase la o parte împărțeala funcțiilor politice și să se concentreze pe ce au de făcut la guvernare. Să deslușească provocările țării și să rezolve problemele cetățenilor. PSD, de exemplu, caută soluții pentru reglementarea pieței de energie și pentru gestionarea pandemiei. Pentru noi e mult mai important ca Guvernul să găsească soluții acestor probleme, decât să discute de împărțirea funcțiilor din viitor.

O țară nu se dezvoltă cu armata și scandalul, ci cu politica, în mod democratic, prin muncă și negocieri. Numai împărtășind comunității încrederea de care are nevoie, predictibilitatea atât de rară în regiunea noastră, investiții extraordinare pentru securitatea energetică a țării, pentru stoparea creșterii facturilor și dezvoltarea infrastructurii, vom dezvolta România.

Priviți cum procedăm noi:

1.PSD continuă să facă demersuri și să găsească soluții de finanțare pentru construirea unor noi spitale regionale, așa cum a promis. La cererea ministrului Alexandru Rafila, Guvernul a aprobat un proiect de lege privind contractul dintre România şi Banca Europeană de Investiții, în valoare de 368 milioane de euro, pentru finanțarea unui nou Spital Regional de Urgență, la Craiova.
2. Săptămânal, ministrul PSD al Transporturilor semnează contracte și lansează licitații pentru construirea de autostrăzi în România. Se creează astfel premisele pentru deschiderea șantierelor pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din toată țara, nu doar în nord-estul țării. E pentru prima dată când Ministerul Transporturilor va atrage banii europeni cu 6-7 luni înainte de termen. Am demarat proiectarea și construcția Autostrăzii Moldovei și legătura capitalei București prin autostradă cu Transilvania.
3. Miniștrii PSD au îndeplinit toate angajamentele și jaloanele prevăzute în PNRR pentru ministerele pe care le conduc. Deci miniștrii PSD și-au făcut treaba pentru a permite încasarea banilor europeni din PNRR. Ar trebui să puneți presiune pe miniștrii dumneavoastră să facă la fel. Asta așteaptă românii de la noi, să livrăm rezultate, nu scandal politic.

În concluzie, vă transmit că PSD a intrat la guvernare în această perioadă dificilă tocmai pentru a susține economia națională și măsurile sociale menite să-i protejeze pe românii din categoriile vulnerabile. Iată-ne făcând-o cu PNL și UDMR. Nu putem fi mereu de acord cu toate. Ne mai certăm. Și apoi decidem și continuăm. A guverna asta înseamnă, a face alegeri și a declanșa procese pozitive, a implica comunități, a găsi un numitor comun între forțele politice, a te implica și a livra proiecte și măsuri sociale. Până în momentul de față, PSD a reușit în mare măsură să-și impună agenda socială la nivelul guvernului, iar acest lucru a fost benefic pentru milioane de români și pentru țară. Luați aminte și faceți la fel. Lăsați jocurile politice pentru altădată ! Acum chiar nu e momentul.”, susține deputatul argeșean Nicolae Georgescu.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!