Nicolae Pavelescu (PSD): „Suprataxarea companiilor din industria de petrol și gaze care au făcut profituri conjuncturale record este absolut firească!”

nicolaepavelescu

PSD a propus repetat și insistent o contribuție de solidaritate care să susțină categoriile vulnerabile în perioade grele, precum cea pe care o traversăm acum. A fost nevoie ca Uniunea Europeană să adopte un Regulament în acest sens pentru ca PNL și premierul său să accepte necesitate unei astfel de măsuri, spune Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș.

„Încă odată se confirmă justețea și corectitudinea viziunii social-economice a PSD, regăsită și-n politicile și programele Uniunii Europene. Guvernul Ciucă, cu o întârziere de câteva luni de zile față de propunerea PSD, a decis ca și România să aplice Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie. Astfel, companiile din industria națională de petrol și gaze vor plăti o contribuție de solidaritate reprezentând 60% din diferența profitului anului în curs și media profiturilor din 2018 până prezent, majorată cu 20%.
Profitul OMV-Petrom a fost mai mare de 5 (cinci) ori în primele 9 luni ale acestui an față de anul trecut
Romgaz a avut un profit dublu față de 2021, în primele 9 luni ale anului. Deja în multe țări ale Uniunii Europeană contribuția de solidaritate este percepută/se aplică sau urmează să se aplice- Olanda, Franța, Austria, Germania, Spania, Italia, Portugalia, Belgia, Ungaria, Irlanda. Fiecare țară aplică propria formulă de calcul a contribuției de solidaritate.”
, declară deputatul Nicolae Pavelescu.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top