Piteștiul se pregătește să fie, din nou, capitala tenisului internațional, odată cu desfășurarea celei de-a 12-a ediții a Comesad BCR Open, un turneu devenit deja tradiție. Evenimentul va avea loc în perioada 28 iulie – 3 august 2025, pe terenurile Complexului Sportiv Comesad, și va aduna sportivi de top într-o competiție spectaculoasă, apreciată atât de jucători, cât și de fanii sportului alb.
Premii în valoare de 30.000 de dolari
Inițiat în urmă cu peste zece ani din pasiunea pentru tenis a antreprenorului Sorin Dumitru, turneul este inclus în calendarul oficial al Federației Internaționale de Tenis (ITF). Pentru ediția din acest an, organizatorii au decis să mărească fondul de premiere la 30.000 de dolari, față de 25.000 de dolari în anii anteriori.
Competiția va debuta cu meciurile de calificare pe 27 iulie a.c., iar tabloul principal va alinia 32 de jucători la simplu și 16 echipe la dublu. La ediția din 2024, trofeul la simplu a fost câștigat de uruguaianul Franco Roncadelli, în timp ce la dublu s-au impus perechea formată din Saraiva și Tosetto.
Spectacolul de tenis va avea loc joi, 31 iulie 2025, de la ora 20:30, in Baza COMESAD . Vor fi pe teren cei mai valorosi reprezentanți ai sportului alb după epoca Nastase / Tiriac:
Andrei Pavel,
Adrian Ungur,
Florin Segarceanu,
George Cosac
Edy Anghelache.
Spectatorii se vor bucura de tenis de calitate, voie buna și surprize din partea organizatorilor și partenerilor. Vor fi organizate tombole ( la meciul demonstrativ și la finală) și vor fi acordate premii surpriza oferite de BIJUTERIA TEILOR , ARSIS și ALTERNATIVO by ANGLO-ROM
COMESAD BCR OPEN este un turneu de categoria M30K, înscris în calendarul Federației Internationale de Tenis (ITF) și al Federației Romane de Tenis (FRT) , ai cărui oficiali sunt Vlad Zdrențu ( Supervizor ) și Roxana Ilie ( Director de turneu) .
Organizatori:
CLUB SPORTIV COMESAD PITESTI
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ
Sponsori:
Bijuteria TEILOR
OMNIASIG VIG
TITANIC GRUP
COMESAD
RAMADA
ALTERNATIVO by ANGLO ROM
HIDRO ARGEȘ
NICOLE ASIST LOGISTIC
BLUART ROM GRUP
DEO MAX
ENERGOMONTAJ GRUP
PROINSTAL PIPE
CIPCOS MAR
CLEMANS ALL- GLAS
ARSIS
MACRO SUIN
SUBANSAMBLE AUTO