Președintele PNL Albota, implicat alături de ministra Alina Gorghiu într-o serie de activități dedicate celor mici, la Călinești

376236559_18285319675134454_5259076568641561082_n

Astăzi, 09 septembrie a.c., tânarul liberal Roland Florian Dumitru, actual lider al organizației PNL Albota și totodată una dintre cele mai importante voci ale opoziției din comuna Albota, a participat alături de Alina Gorghiu, președintele PNL Argeș, la o serie de actvități cultural-recreative, unde au fost prezenți peste 100 de copii care au fost prezenți la evenimentul organizat de liberalul Gheorghe Ionuț și de mai multe cadre didactice, la Călinești.

„Peste 100 de copii din localitatea Călinești și comunele învecinate s-au distrat, astăzi, învățând despre istorie, matematică, au aflat cum să acorde primul ajutor în caz de urgență, dar și despre activități practice și artistice, precum pictura și cusutul.
Mă bucur că am luat parte alături de ministra Justiției și președinta PNL Argeș, doamna Alina Gorghiu la acest evebiment care le-a creat bucuria copiilor, Felicitări, Gheorghe Ionut, profesorilor coordonatori și tuturor celor implicați in desfășurarea acestui eveniment distractiv-educativ!”,
afirma președintele PNL Albota printr-o postare pe pagina sa de socializare.

Sursa foto: Facebook/ Roland Florian Dumitru

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top