SCLAVAGISM LA O FERMĂ DIN ALBEȘTII DE ARGEȘ! ȘAPTE VICTIME ERAU PRIZONIERE

Sclavie-Arges

În urma a patru percheziţii făcute joi în Argeş şi Bucureşti, de DIICOT şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, proprietarul unei ferme din Argeş este cercetat pentru trafic de persoane și trafic de minori.

Joi, 27 iunie, mascaţii au descins la ferma din Albeștii de Argeş, acolo unde erau ţinute victimele. Acestea primeau doar pâine goală, dormeau în corturi sau într-o mașină.

Totul s-a aflat când unul dintre ei a reușit să fugă şi a fost văzut pe stradă, la Curtea de Argeș, de către o patrulă de poliție. Polițiștilor le-a atras atenția pentru ca era debusolat, murdar și sumar îmbrăcat.

“La data de 27.06.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Argeș și a municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori, ambele în formă continuată”, a comunicat DIICOT.

Potrivit procurorilor, ar fi vorba despre un nou caz de sclavie în Argeş, unde au fost descoperite şapte victime, printre care şi o persoană minoră, pe care proprietarul unei ferme le-ar fi obligat, timp de mai multe luni, să muncească în folosul lui.

“Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, în baza aceleiași rezoluții infracționale care a constat în procurarea de forță de muncă în scopul exploatării, un făptuitor a recrutat prin inducerea în eroare șapte persoane vătămate, dintre acestea una minoră, pe care le-a adăpostit la ferma sa, unde, prin constrângere fizică și psihică. le-a supus la executarea unor munci în mod forțat, aducând victimele în stare de aservire”, se mai precizează în comunicat.

Audierile în acest dosar s-au desfășurat la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești. Imaginile, fimate în timpul percheziţiilor făcute la ferma din Argeş, surprind condiţiile inumane în care erau obligate să trăiască cele şapte persoane devenite sclavi pe moşie. Persoanelor vătămate li s-a asigurat sprijin și protecție de către reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, mai precizează anchetatorii.

La acţiunea de joi au mai participat şi jandarmi din cadrul Inspectoratelor de Jandarmi Județene Argeș și Vaslui și ai Grupării de Jandarmi Mobilă București, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!