SPITALUL DE PEDIATRIE PITEȘTI A DEVENIT CEL MAI MODERN DIN SUDUL ȚĂRII! AMBULATORIUL ȘI COMPARTIMENTUL DE PRIMIRI URGENȚE AU FOST EXTINSE ȘI MODERNIZATE

foto-CJ_inaugurare_ambulatoriu_Spit_Pediatrie

Niciun efort nu este prea mare atunci când este vorba de sănătatea copiilor. Acesta este unul dintre principiile după care s-a ghidat în acești ani conducerea Consiliului Județean Argeș atunci când a vorbit de sănătate ca prioritate a administrației județene, dar mai ales în ceea ce privește investițiile de la Spitalul de Pediatrie Pitești.

Aici au fost investite sume mari de bani în proiecte de extindere, modernizare și dotare cu aparatură medicală de ultimă oră fie prin atragere de fonduri europene sau guvernamentale, fie din fonduri proprii. Astfel, Spitalul de Pediatrie Pitești este acum unul dintre cele mai moderne din țară. În acest moment toate secțiile spitalului asigură condiții moderne pentru micii pacienți. Spitalul de Pediatrie Pitești este unicul spital de specialitate din zona Sud-Muntenia. Peste 25.000 de copii se prezintă anual la camera de gardă a spitalului.

Luni, 1 aprilie 2024, au fost inaugurate și cele două proiecte accesate de Consiliul Județean Argeș și finanțate din fonduri europene: extindere, modernizare și dotare Ambulatoriul Integrat și extindere, modernizare și dotare Unitatea de Primiri Urgențe.

“Este o bucurie numai când intri în această clădire să vezi ce s-a putut realiza! Acest lucru a putut fi făcut printr-o muncă de echipă formată din specialiștii Consiliului Județean Argeș, ai Spitalului de Pediatrie și, nu în ultimul rând, cu sprijinul ADR SUD – Muntenia și cu sprijinul Primăriei Municipiului Pitești pe raza căruia se află spitalul. Se folosea înainte sintagma aceea “oameni de bine”, oameni excepționali aș spune eu acum, începând cu personalul Consiliului Județean, cei care au putut să ducă la bun sfârșit această lucrare. Aș vrea să aduc mulțumirile mele constructorului pentru că într-o perioadă foarte scurtă de timp a reușit performanța de a se încadra în toate termenele stabilite. Salut prezența aici a distinșilor oaspeți, a domnului Secretar de Stat Raed Arafat, un prieten al Argeșului. În județul Argeș am realizat una dintre cele mai performante dezvoltări medicale la nivelul unui spital de pediatrie din sudul României” – Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

f_350_200_16777215_00_images__2017_03martie_CJ_inaugurare_ambulatoriu_Spit_Pediatrie_2.jpg

“Este un moment important pentru Argeș și mă bucur că acest moment este la 40 de ani de când avem Spital de Pediatrie în Argeș, la Pitești. Cred că fiecare dintre noi, când eram copii sau acum cu copiii noștri, la un moment dat, am trecut pe aici. Este îmbucurător, în momentul în care revenim, să vedem schimbări în bine ale spitalului, schimbări în bine care țin și de oameni și de modul cum suntem primiți aici, de faptul că avem și o regenerare a celor care practică actul medical pentru că avem și foarte mulți medici noi. Acest aspect se vede și la nivelul managementului spitalului format din oameni tineri. Dar, mă bucur foarte mult să văd că avem și o evoluție în ceea ce privește dotarea. Mai mult, în curând, Spitalul de Pediatrie va fi dotat și cu un turn de artroscopie și un ecograf cu modul cardio, finanțate de la bugetul de stat, la solicitarea domnilor doctori, la solicitarea celor care lucrează aici. Consider că nicio sumă nu este suficient de mare pentru a fi investită în sănătatea argeșenilor, cu atât mai mult a copiilor noștri și vreau să le mulțumesc și eu tuturor celor care au gândit, au aplicat pentru aceste proiecte, în speță Consiliul Județean Argeș, și datorită cărora fiecare dintre noi ne aducem copiii cu mai multă încredere la Spitalul de Pediatrie Pitești. Felicitări, domnule președinte Ion Mînzînă!” – Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

“Eu vin în Argeș ori de câte ori sunt invitat pentru că și îmi place să vin, pentru că am multe amintiri aici. Primul an de facultate, anul pregătitor, l-am făcut la Pitești. În al doilea rând, normal că vin la un spital care are managementul format din medici de urgență și care într-adevăr și-au făcut treaba. Avem nevoie de spitale moderne, avem nevoie de spitale sigure. Eu am să vorbesc pe zona de competență a Departamentului pentru Situații de Urgență. Sunt unele dintre secțiile cele mai dificile dintr-un spital. Organizarea acestor secții este foarte importantă, ca și condițiile de muncă ale personalului medical. Nu mai spun de dotare. Aici mă refer inclusiv și la manechinele de simulare care au fost achiziționate aici, cele mai moderne din țară. Felicitări! Sper să aveți cât mai puțin nevoie de sistemul de Urgență, dar când este nevoie să fie sistemul pregătit și să facă ce este nevoie” – Raed Arafat – şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

f_350_200_16777215_00_images__2017_03martie_CJ_inaugurare_ambulatoriu_Spit_Pediatrie_3.jpg

“Este o încântare să vezi un asemenea proiect. Dați-mi voie să-l felicit pe domnul președinte Ion Mînzînă, toată echipa de la Consiliul Județean și Spitalul de Pediatrie. Este un proiect care cu siguranță va intra în toate cataloagele noastre ca exemplu de bună practică. Nu pot să nu apreciez aplecarea conducerii Consiliului Județean Argeș față de sănătatea argeșenilor și, în mod special, a micilor pacienți” – Liviu Mușat, director general ADR Sud – Muntenia.

La acest eveniment, alături de președintele Consiliului Județean, Ion Mînzînă, de vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public al județului Marius Cristian Puiu, de managerul Spitalului de Pediatrie Pitești, dr. Tudor Ionescu, de directorul medical dr. Adina Enescu, de medicul Viorel Enache au participat: secretarul de stat Raed Arafat – şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Simona Bucura Oprescu – Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Liviu Mușat – director general ADR Sud- Muntenia, senatorul Cristina Stocheci, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, directorul DSP Argeș, Sorina Honțaru, medici.

Proiectul implementat de Consiliul Județean Argeș a contribuit la modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Pediatrie, în vederea realizării unui sistem de sănătate modern și eficient. Spitalul de Pediatrie Pitești este unul dintre puținele spitale din țară care are acum un bazin hidrokinetoterapie interior, în suprafață de 207 mp. De altfel, tot compartimentul de recuperare al spitalului a fost modernizat și dotat cu aparatură medicală. A fost amenajat și un cabinet Nirvana pentru pacienții cu tulburări senzoriale.

Procesul de extindere, modernizare și dotare a avut în vedere următoarele obiective:

* Reabilitarea, modernizarea și dotarea cabinetelor de consultație, camerelor pentru pansamente și tratamente curente, spațiilor de așteptare aferente cabinetelor, Centrului de Sănătate Mintală;

* Extinderea, modernizarea și dotarea a trei Laboratoare Medicale de Recuperare, Medicină-Fizică și Balneologie (baza de tratament);

* Dotarea cu echipamente dermatologie, echipamente explorări funcționale, echipamente IT, echipamente stomatologie, unit ORL, bazin hidrokinetoterapie, echipamente recuperare, echipamente kinetoterapie, echipamente fizioterapie, lampă scialitică, mobilier.

Contractul de proiectare și execuție lucrări a fost încheiat cu ASOCIEREA dintre societatea RO CONSTRUCT CENTER SRL (lider de asociere) și societatea VECTRUM SOLUTION SRL (Asociat 1) și societatea MODVEST CONSTRUCT 2000 SRL (Asociat 2).

Valoarea totală a proiectului a fost 16.880.962,72 lei.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat pe 07.12.2022.

La Compartimentul Primiri Urgențe au fost realizate următoarele:

• amenajare vestiare pentru personalul medical dotate cu grup sanitar și duș;

• instalarea unui sistem performant de ventilare (recirculare/filtrare aer proaspăt), climatizare atât pentru zona extinderii propuse cât și pentru zona de primiri urgențe existente ;

• amenajarea unui „Spațiu destinat învățământului și întâlnirilor colective“ dotat corespunzător;

• instalarea un sistem de apelare pentru personalul medical ;

• amenajarea unui spațiu de depozitare a medicamentelor și a materialelor sanitare.

DOTĂRI REALIZATE

Dotări echipamente:

– Simulator complex avansat de tip pediatric, portabil, copil vârstă 5 ani;

– Simulator complex avansat de tip pediatric, portabil, copil nou născut, corp întreg;

– Lampă scialitică;

– Spirometru;

– Multifuncţională laser color;

– Videoproiector cu ecran de proiecţie.

Lucrările de execuție au fost realizate de S.C. DELTA TERMO CONSTRUCT 1999 S.R.L.

Valoarea totală a proiectului a fost de 4.117.457,30 lei.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis pe 02.05.2022.

Comentează prin Facebook:

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top
error: Conținut protejat!