Ministerul Sănătății fructifică banii din #PNRR și lansează efectiv proiectele menite să îmbunătățească fundamental nu doar accesul populației la servicii medicale, ci și calitatea serviciilor medicale asigurate, anunță deputatul PSD de Argeș Remus Mihalcea.
„De exemplu, vor fi construite noi unități oncologice, așa cum este cazul la Timișoara, dar și la #Pitești unde va fi construit un Laborator de #Radioterapie.
Continuă astfel în forță acțiunile asumate de Ministerul Sănătății pentru construcția/reabilitarea de unități spitalicești, după ce acum două săptămâni fuseseră semnate primele 4 contracte cu finanțare PNRR.
În total sunt 27 de spitale din întreaga țară care se vor extinde, renova, moderniza, dota sau construi pe baza unei finanțări totale de 2,2 miliarde de euro din PNRR.”, transmite deputatul Remus Mihalcea.